“Dupa ce totul a fost zis si facut, mai mult a fost zis decat facut” – Aesop.
Sunt niste chestii care imi displac atat de mult, incat ma intristeaza cand mi se intampla. Si eu ma intristez greu …
Urasc sa nu se tina lumea de cuvant. Cand e vorba de ceva serios – eu vorbesc foarte putin. Nu pentru ca as fi superstitioasa, dar in cap mi se pun in miscare niste mecanisme si fac tot felul de conexiuni: ce sa fac, cu cine sa vorbesc, cum sa iasa mai bine. Este un proces complex, lung, uneori se lasa cu santajari (micute, emotionale), cu nesomn, cu multa munca, cu implicare totala – dar rezultatul final – intotdeauna este o surpriza, chiar si pentru mine. Imi plac lucrurile care ies bine. Foarte bine. Nu conteaza ce e in spate. Daca avem ceva de facut si ne punem pe vorbit – cum am face-o si cum ar iesi – cu treisute de “daca” si cinci mii de “poate” … Stiti ceva? Vorba lunga, saracia omului.
Mi-a placut citatul asta a lui Aesop.
Ultima mea dezamagire mai serioasa a fost cu Costel cu mobila, care-si rupea camasa de pe piept ca face, drege, cel mai bine, cel mai ieftin si numai pentru mine. De asta, cand a venit Aurica si intr-o ora a facut TOT, repede, curat si neasteptat de bine, m-am crucit. Eu, naiva, si acum cred ca lui Costel i s-a intamplat, Doamne fereste ceva … Pentru ca nu poate cineva promite si minti in halul asta …
Urasc cand cineva zice “te sun” si nu o face. Dar m-am obisnuit, si cand vad ca cineva zice si face, am impresia ca mi s-a intamplat o minune in viata. Oh da, il pot ridica la rang de “conte” doar pentru ca se tine de cuvant.
Am o cunostinta care de cateva ori pe luna avea niste intiative foarte interesante. Asta pana ne punea pe toti pe drum, sau ne anulam orice alt plan aveam. In momentul acela, nu stiu ce naiba se intampla, ca amana sau anula, de fiecare data. La inceput ma suparam, ma enervam. Mai apoi m-am obisnuit. Acuma stiu ca asa este el – n-o are cu tinutul de cuvant 
. Si nu mai pun baza pe nimic din ce spune, dar, pacat, pentru ca initiativele chiar erau interesante …
Imi vine in cap imaginea din “Gara pentru doi”, cand El este lasat sa petreaca o noapte in satul invecinat cu inchisoarea, pentru ca a venit sotia in vizita. Si dimineata, la apel, cand s-a relatat “evadarea”, unu’ mai mare de-acolo a stiut ca se intoarce. Daca a promis ca vine – o sa vina. El intr-adevar, intarziase (o noapte cu Gurcenco, totusi !!) dar a scos acordeonul si a inceput sa cante, sa-l auda cei din curtea inchisorii. S-a intors!!! Totul se intampla pe un ger rusesc, intr-o zona necirculata de masini. Am gasit si fragmentul …
Mda … Stiu ca e greu sa ne tinem de cuvant, dar, poate cel mai corect ar fi nici sa nu-l dam. Asa, nu am mai dezamagi pe nimeni si orice lucru intamplat ar fi o surpriza, o minune pentru cel de langa noi … Si un om placut surprins este un om fericit. Pe cuvantul meu !!!
