În faţa ei. Cuvintele le pierd în vînt, nu mai contează, e ea. Ohh, de cînd doream să te văd, acum eşti! ca de cîndva.Te cuprind, sărut, dar nu mai eşti a mea. Nu ştiam ce să-ţi spun, nu ştiam cum arăt, totul nu mai are importanţă. Îmi era dor! Eşti aceeaşi fată drăgălaşă. Mă pierd în ochii tăi, nu mă uit în ei, mă te tem. Cuvintele abia rostite îmi învăluie sufletul de fericire, te provoc să vorbeşti, să-ţi mai aud glasul, să-ţi văd privirea, zîmbetul tău, ce poate fi mai drag? ce pot să fac? Văzutam pe ea cu prietenul, mai bine nu-i vedeam. Vorbitam noi o vreme, doream să o aud, să-i ţin minte glasul, s-o ţin minte cum arată, e ea. Deşi nu suntem împreună, am iubito, nu pot să-i urez tot răul de pe lume, ma iubit şi am iubito, am s-o ţin minte! mulţumesc că eşti!... îţi mai trebuiesc. Ce faci? cuvintele ce spun totul? ori nu spun nimic? ohh...
