Nu o să dau cu pumnul în masă, nu o să urlu ca manifestanţii din Egipt, Tunis, deşi ar fi cazul. O s-o spun clar, dar răspicat: Moldova este o ţară a haosului preţurilor. Nimic nu este logic atunci când vine vorba despre preţurile din Republica Moldova. M-am lovit de problema costului vieţii de la Chişinău în timpul ultimei vizite. Am realizat un lucru neaşteptat: sunt fericit că locuiesc în Bucureşti. Nu de alta, dar banii care timp de o lună îmi ajung să plătesc rata la casă, să-mi cumpăr de mâncare, să iau ceva haine, să merg cu nevasta la un film, la patinoar, să-mi cumpăr o carte şi, poate-poate să las ceva pentru zile negre, ar fi suficienţi la Chişinău, probabil, doar pentru plata facturilor, mâncare acasă şi la muncă, în plus, mi-aş lua ceva să-mi acopăr goliciunea. Iar la final de lună aş mai cere 200 de lei de la părinţi, care s-ar împrumuta la rândul lor. Este un miracol. Este un fenomen demn de cartea recordurilor cum supravieţuiesc oamenii în Chişinău. Incredibil.

 

Cu siguranţă aţi văzut cu toţii emisiunea de la Discovery. Emisiune, unde un tip reuşeşte să-şi procure hrana în cele mai proaste condiţii din Antarctida, din Sahara, din mlaştinile Amazoniei. Eu zic să-l chemăm în Moldova şi să-l punem să trăiască o lună cu salariul pe care îl primesc cetăţenii simpli. Nu o să reziste - o să prefere Sahara. Eu, născut, crescut în Moldova, având şi o experienţă a vieţii din Chişinău, recunosc cu mâna pe inimă că mi-a fost greu să-mi dau seama ce fac moldovenii, cum trăiesc în condiţiile în care un simplu prânz costă… 65 de lei. Am intrat într-o cantină. Nu era nici luxul de pe lume, nici ultima bodegă. M-am uitat în portofel. Aveam vreo 50 de lei moldoveneşti. Am făcut rapid o socoteală: sunt vreo 13 lei româneşti, deci, cam cât mănânc în Bucureşti. Mi-am luat ce-mi comand mai de obicei în timpul pauzei de masă: supă, o bucăţică de carne - era un şniţel, care se numeşte la Chişinău bătută, ori “bifştecs” - un suc şi pâine. Când să plătesc, tanti îmi spune, nu ştiu de ce ruseşte: “65 lei”. M-am uitat năuc la ea. Aproape 20 de lei româneşti, pentru ce?

 

Cum nu aveam bani suficienţi la mine, mi-am cerut respectuos scuze, am ieşit din cantină şi, chiar la colţ, am schimbat 100 de lei româneşti. Mulţumesc lui Dumnezeu, de exchange-uri Chişinăul nu duce lipsă. M-am amuzat în gând: eu sunt un moldovean get, beget, dar cu singura diferenţă, că atunci când rămân fără bani nu schimb o sută de euro, ci o sută de lei româneşti. Lăsând gluma la o parte, să ne întrebăm serios, cum s-a ajuns în această situaţie. De ce un kilogram de mere costă mai mult în “Moldova Însorită” decât în Belgia, România, Germania? De ce un prânz amărât este atât de scump în Chişinău? Dar carnea, cât costă carnea? O avere. În Evul Mediu, bogătanii îşi măsurau averile în saci de mirodenii, în Moldova, probabil, în frigidere pline cu carne.

 

Cred că, de fapt, lucrurile sunt mai simple decât ne închipuim noi. Nu, lumea nu s-a îmbogăţit. Acum 10-20 de ani era la fel de săracă. În schimb, este plecată la muncă afară. Moldovenii trimit bani. Mai întâi au început să prospere magazinele mari, în care găseai orice, la un preţ acceptabil. Pe urmă au tot apărut magazine, iar Chişinăul a devenit un rai pentru afaceriştii ce aveau şi au legături strânse cu politicul. Scumpeau orice, încetul cu încetul, iar moldoveanul plătea. Nu se uita la bani. Banii veneau “de la Italia, de la Rusia, de la Spania”. Preţurile urcau, nimeni nu protesta, oamenii cumpărau, deşi erau săraci şi argăţeau pe la alţii. Între timp, viaţa a devenit insuportabil de scumpă în Moldova, iar oamenii s-au trezit brusc într-un coşmar. Cine este de vină, comuniştii, pldm-iştii, pl-iştii, pdm-iştii? Observaţi, i-am scris cu litere mici! Nu de alta, dar merită. Toţi trebuie să stea în aceeaşi boxă a acuzaţilor. Toţi sunt vinovaţi. Nu prea văd o ieşire din situaţie. Politicienii, care se află astăzi la frâiele puterii, cei care au fost ieri, sunt conectaţi ombilical la afacerile cu alimente, produse de tot felul. Cine este naiv să creadă că vor tăia acest canal de îmbogăţire. Aşadar, ce ne-ar salva? Poate doar frica puterii de foamea prostimii. Aţi văzut doar, răstoarnă dictaturi aprige şi de durată din Egipt, Tunis. Apropo, cum credeţi, de ce se ţine Lukaşenco? Pur şi simplu, este mai complicat să strigi la mitinguri cu stomacul plin.