Mă tot gândesc ce criză socială ne așteaptă în câțiva ani, poate zeci de ani din cauza dicrepanțelor dintre numărul pensionarilor și numărul persoanelor economic active, precum și a tendinței acestor discrepanțe de a se agrava. Dacă nu ați văzut, apropo, piramida populației pe statistica.md, vă invit s-o vedeți. Idea-i că criza asta, presupun eu, va izbucni exact când va veni și rândul meu să ”stau în rând după pensie”.
Mă gândeam că avem niște sisteme internaționale de risk management care pretind a fi așa de bune și tot timpul în schimbare (reglementările cu privire la activitatea pieții financiare sunt procesate tot timpul, iar în momentul adoptării unei reglementări, lucrul asupra modificărilor și ajustărilor acesteia sunt în toi). Idea e că cu tot sistemul ăsta complex, sistemul bancar din SUA a explodat, pentru că nu s-a ținut cont de faptul că credite pe durată lungă și depozite nesigure pe scurtă (relativ) durată nu pot să se reciproc-compenseze pentru a evita un… mismatch, ceea ce de facto s-a și întâmplat în economia americană, urmat de withdrawals, ilichiditate, insolvență și (două variante posibile): faliment sau bail-out.
Spun asta pentru că e un exemplu CLAR de neajustare între capacități și obligații. Exact asta ne așteaptă și cu sistemul de pensii din Moldova. Nu o spun pentru că am citit undeva ceva, cu toate că am și citit. Dar mă gândesc că poate la 22 de ani e deja timpul și nu e devreme să mă gândesc și de pensie.
