Câte chestii grozav de diabolice au fost încercate? Câte chinuri, greutăţi şi bătăi de joc au fost inventate? În zadar. Moldovenii au rezistat. Mai mult, au trecut prin urgii cu optimism tare ca granitul. Dacă ne-a învăţat ceva istoria până acum, păi, anume că poporul moldovenesc este, practic, imposibil de distrus.

 

Nici nu trebuie să mergem prea departe în negura istoriei. Să începem de la ruşi. Aceştia, i-au băgat pe oameni în închisori, i-au dus în Siberii de gheaţă, vorba poetului. Aşa şi? Moldovenii s-au adaptat de minune. Circulă legende că acolo, în taigaua rece, ai noştrii au întemeiat gospodării mai bogate decât cele lăsate acasă. Văzând că nu reuşesc cu deportarea, ruşii au început să inoculeze limba, şi-au băgat peste tot cultura. De unde să ştie muscalul că moldoveanul este lenos la învăţătură? Oamenii noştri nu au prins decât puţine cuvinte ruseşti, le-au adaptat graiului şi au ciripit în continuare veseli: apredileşte-te, trupcă, prostire. Cât de cultură: Maria Bieşu nu cântă, ci urlă şi sperie copiii, iar cel mai mare actor al tuturor timpurilor este Gheorghe Urschi, care spune bancuri cu “jin şi fumei”.

 

Asuprirea rusnacilor s-a terminat brusc în ‘89. Să vezi bucurie pe dragii de moldoveni. S-au adunat cu mic cu mare în centrul Chişinăului şi au ţinut-o într-o veselie cu poezii, cântece. Abia când s-au împărţit pe la casele cui îi are şi-au pus întrebarea logică: băi, acum cine ne chinuie, că noi aşa ne-am obişnuit? Liderii poporului, toţi ca unul şefi de colhozuri, s-au adunat la sfat şi au decis: ”moldoveanul, dacă nu simte biciul pe spate, nu e moldovean. Nu putem permite dispariţia rasei noastre.” Aşadar, în aceeaşi seară au anunţat în patru zări că se substituie ruşilor oropsitori.

 

Mai întâi, politicienii colhoznici nu le-au plătit moldovenilor salariile. Inventivi, oamenii şi-au luat leafa în ceea ce produceau. Munceau la ţigări, veneau acasă cu sute de pachete. Erau angajaţi în măcelărie, primeau banii în salam. De fapt, primeau salam în loc de bănuţi. Ulterior, schimbau produsele între ei. Cei mai bine văzuţi erau angajaţii de la fabrica de galoşi - încălţămintea tradiţională a moldoveanului. Cine nu şi-ar dori o pereche? Să crape cumătra de pe costişă. O duceau bine moldovenii, de duduiau. Nasol, şi-au spus conducătorii, iar nu simt biciul. În consecinţă, au decretat că salariul este un moft şi nu se va mai da în Moldova. Leafa a început să întârzie cu anii. În sfârşit, îi cocoşăm, s-au bucurat politicienii din fruntea ţării. De unde? Bărbaţii moldoveni, cea mai tare specie de bărbat din lume, au găsit soluţia: îşi trimit femeile să muncească prin Italia, Rusia, Spania, Portugalia. Fumeile trimit bani, ei îi investesc în agricultură, vând producţia pe nimic, iar la primăvară o iau de la zero. Peste puţin timp s-au luminat: dacă tot aruncă banii în pământ, de ce să nu-i verse pe gât? Aşa au renăscut barurile.

 

Pentru că bărbaţii stau fără muncă, fără observaţia strictă a nevestelor, iar din cauza tulburelului şi al rachiuaşului au devenit chiar mai veseli, politicienii au depistat alte soluţii de biciurie: au început să scumpească tot. Roşiile costă mai mult decât la Paris. Apartamentele sunt mai scumpe decât la Milano, iar facturile la întreţinere mai greu de plătit decât la Lisabona. De curând, s-a scumpit gazul, urmează benzina, iar efectul dominoului va lovi cam toate produsele. Credeţi că asta-i va distruge pe moldoveni? Deloc. Cu cât este mai grea viaţa, cu atât sunt ei mai tari. O să găsească ac de cojoc şi acestei probleme. Nici bomba atomică nu-i va deranja, moldovenii se vor transforma în… oameni atomici. Tare sămânţă moldovenii ăştia.