Chişinău, ora 14.00. Cafeneaua de lângă teatrul Licurici, la etaj. Cunoscătorii ştiu exact despre ce local vorbesc. Stau la o măsuţă, savurez o cafea. Citesc o carte, “Madame Bovary” - colecţia Adevărul. Absorbit de lectură nu observ pe nimeni în jur. Abia când întorc foaia privesc în faţă. La masa de vizavi, o tânără de o vârstă… dificil de apreciat. Poate avea 21 de ani, dar poate trece lejer şi de 31. Există şi femei iertate de timp. Dar nu acest aspect îmi reţine privirea. Pur şi simplu, persoana mi se pare extrem de cunoscută. Deşi am o memorie pentru feţe, ceva de groază, reţin greu numele oamenilor. Pot să uit cum îl cheamă pe tata, dar o să-mi rămână pentru totdeauna gravată în memorie faţa unui tip la care m-am uitat mai mult de 3 clipe în staţia Unirii. Un defect profesional.

 

Aşadar, am senzaţia stranie că o ştiu de undeva pe fată. Ştiu sigur că este mai mult decât una dintre sutele de mii de figuri reţinute automat de creier. Deci, ar fi momentul să-mi încordez memoria. Doar subconştientul ştie cum extrage informaţiile din întunericul sinapselor mele. Cert este că după 30 de secunde realizez cine se află la 6 metri de mine. Este, ta-da-dam, Natalia Morari. Ptiu, veţi fi scuipat de ciudă. Şi noi credeam că o fi Natalia Barbu ori, cel puţin, Pamela Anderson. Ce-i cu atâta tensiune? Mare lucru: ai văzut-o pe Natalia Morari. Nu vă grăbiţi să mă suduiţi, oameni buni. Iniţial şi eu am gândit la fel. Mi-am zis, şi ce dacă-i Morari? Apoi am reînceput lectura. Peste două minute, însă, m-am prins că nu citeam, ci urmăream discuţia animată în care era antrenată.

 

De ce fac asta, m-am întrebat? Un exerciţiu desprins din cel mai popular sport din Moldova, bârfitul? Nicidecum: pur şi simplu este manifestarea unui interes viu faţă de un om… misterios. Pentru că, sincer să fiu, deşi despre Natalia găseşti informaţii gârlă pe internet - are până şi o pagină Wikipedia - continuă să fie pentru mine o figură învăluită în ceaţă. Căci, nu de informaţii am nevoie în unele cazuri, eu vreau să înţeleg omul. Cum este, cum gândeşte, de ce reuşeşte să învârte o mică lume în jurul său? Natalia Morari pare persoana care are mai mult de ascuns decât de spus. Nu ştiu exact de ce aveam şi continui să am această părere despre jurnalistă. Apropo, este jurnalistă Natalia Morari? O consider mai mult o activistă.

 

De altfel, când mi-am ascuţit urechea, nu m-a interesat ceea ce spunea. Şi nici vouă nu o să vă povestesc. Nu sunt chiar nesimţit. Vă ziceam doar, tot ce vroiam era să ştiu cum interacţionează cu oamenii. Sunt foarte, foarte însurat, aşa că, vă asigur, interesul era pur analitic, profesional. Mai ales că Natalia a fost în centrul evenimentelor din 7 aprilie şi într-o anumită măsură a reuşit să influenţeze mersul lucrurilor de atunci. Până şi comisia parlamentară, care a investigat “revoluţia”, a chemat-o la un fel de interogatoriu. Foarte important: înainte de evenimentele fatidice din Chişinău, a fost deportată de autorităţile ruse. Atunci a stat la baza, dar şi în centrul unui imens scandal de presă din Federaţia Rusă. A scris apoi pentru Europa Liberă. S-a întâlnit cu Hillary Clinton. Nu în cele din urmă, a moderat o emisiune de la Publika TV, care a stârnit ceva valuri prin Chişinău. Cum să nu-ţi suscite interes?

 

Cum mi s-a părut Natalia? Exterior. Mai frumoasă în realitate decât la tv. Cred că, pur şi simplu, nu este telegenică. Poate de această nu am recunoscut-o din prima. Interior. Pare obositor de sigură pe sine. Este extrem de activă, o clipă nu-i tace gura. Ştie, spune, dezbate, promite. Oare aşa să arate revoluţionarul de tip nou? Tănără agitată, drăguţă, activă şi cu multă stăpânire pe sine, un caracter foarte puternic. Probabil. Deci, este de înţeles de ce unii o consideră agent străin, fie CIA, fie FSB. Pur şi simplu are stofă.