Mie-mi plac copiii de mor. Ii indragesti imediat, neconditionat, sunt atat de “galbeni si pufosi”, inocenti, sinceri, puri (chiar si cand te santajeaza de la 7 luni 
). Sunt haiosi si pe mine ma binedispun intotdeauna. Nu exista copil sa treaca pe langa mine si sa nu-i zambesc.
Si fac parte din categoria oamenilor care nu crede ca exista copilasi urati. Toti sunt frumosi. Chiar si astia cu perciuni si musteti de la cativa ani .
Ma uitam pe geamul de la sala de sport la niste copii, cum se aruncau in nametile de zapada, proaspat aruncate de utilaje pe marginea drumului. Stim si noi ca iarna e bucuria copiilor. Mai ales cand afara nu e vant, e chiar placut, si zapada e proaspat ninsa si aruncata . Dupa sala, am trecut pe langa un baietel de vreo 3 ani care incerca sa faca o baba de zapada. De dupa o masina, de unde se ascundea, maica-sa a aruncat cu un bulgare (moale, ca era copilul ei si avea doar 3 ani 
) de zapada in el. Un tablou emotionant, ce poate fi mai frumos? Si unde se’ntoarce copilul (nu o vede pe maica-sa, care s-a ascuns din nou dupa masina) si tipa pe toata parcarea: “Cine’n pu.a mea a facut asta?” Mi-a amortit zambetul pe fata …
Kak ăi tak ăi?
