În ultimele săptămâni oameni cu inimile pline de bucuria sărbătorilor de iarnă au dus sute de pachete cu cadouri minunate în internate şi instituţii de plasament ale copiilor. De multe ori în drumul lor spre casele de copii, oamenii cu cadouri au trecut pe lângă uşile caselor în care părinţii cu greu fac faţă sărăciei. Mii de mame şi taţi din R. Moldova aleg  zilnic între a pleca să lucreze la negru şi să nu fie lângă copii lor, dar să le asigure strictul necesar, sau a rămâne acasă şi a depune eforturi să facă faţă lipsurilor şi tentaţiei de a plasa copii într-un internat sau altă instituţie rezidenţială. În situaţia când nu există clasă de mijloc, dar societatea se împarte clar în două – un grup mic de oameni care sunt pe deplin îndestulaţi şi deţin nenumărate bunuri pe care, adeseori, nu le declară, asta însemnând că nici nu-şi aduc contribuţia la bugetul de stat şi un alt grup social care încearcă să supravieţuiască, astfel cei din urmă sunt tentaţi să-şi plaseze copiii în internate sau chiar în case de copii.

Pentru părinţii care n-au suficienţi bani să-şi hrănească, îmbrace şi să pregătească copiii pentru şcoală, internatele par o opţiune atractivă, mai ales în perioada rece a anului. De multe ori părinţii din comunităţile  defavorizate  subestimează importanţa comunicării cu copiii şi dezvoltarea acestora în familie, punând accent pe faptul că într-o instituţie de plasament copilului îi va fi cald, i se vor oferi haine şi obiecte pentru şcoală şi hrana necesară. Astfel, copiii reuşesc să comunice cu familia doar în weekend şi vacanţe, sau nici atunci. În cazul când naşterea copilului n-a fost dorită, iar părinţii sunt dintr-un mediu absolut vulnerabil, riscul  ca acest copil să ajungă în orfelinat este foarte mare.

Mulţi dintre noi, cei care nu suntem neapărat foarte bogaţi, dar ne dorim să face câteva gesturi de caritate pe parcursul anului, suntem tentaţi să transmitem micile noastre cadouri în instituţii rezidenţiale de genul internatelor, orfelinatelor, azilurilor pentru persoanele în etate. Chiar dacă pare foarte simplu, nu ne dăm seama că oferind bani şi alt ajutor instituţiilor rezidenţiale, încurajăm abandonarea temporară sau definitivă a copiilor şi a persoanelor în etate. Asta am făcut şi eu împreună cu colegii şi prietenii mai mulţi ani, direcționând o parte din cadourile pe care le pregăteam de Crăciun şi activităţile noastre voluntare spre instituţii rezidenţiale.

În ultimii ani, acumulând o modestă experienţă de organizare a evenimentelor de caritate şi voluntariat am ajuns la decizia că nu vom mai susţine sub nici o formă existenţa instituţiilor rezidenţiale, pentru că aceasta îi încurajează pe părinţi să-şi îndepărteze copilul de familie şi casa părintească. Noi ne dorim ca intenţiile noastre bune să aibă un impact cu adevărat pozitiv şi astfel împreună cu colegii de la “Tineri şi Liberi” şi TDV, dar şi cu foarte mulţi voluntari şi prieteni din mass-media şi alte domenii am reuşit să luăm “sub tutelă” câteva sate din Moldova. Împreună cu actori din administraţia publică locală din aceste sate am reuşit să identificăm familiile în care există riscul de abandon al copiilor şi pe parcursul a mai mulţi ani să le oferim o modestă susţinere pentru ca familia şi comunitatea să aibă grijă de copiii săi.

Am decis să vă povestesc despre aceste lucruri pentru că suntem foarte des contactaţi de oameni cu inimă mare, care insistă să le facem legătura cu anumite case de copii sau internate, pentru a dona acelor instituţii bunuri şi bani. Vreau ca acesta să fie un mesaj public prin care să explicăm poziţia noastră. Copiii au nevoie de condiţii minime în familie, mai mult decât de condiţii perfecte în instituţii rezidenţiale.

O sa-mi fac timp să vă povestesc despre mai multe istorii ale familiilor cu venituri reduse şi grave probleme de sănătate, alături de care am fost în ultimii ani. Până atunci puteţi vedea ce am făcut pentru copiii din satul Făureşti, care chiar dacă e la mai puţin de 20 km de Chişinău, este un sat în care calitatea vieţii oamenilor este foarte scăzută (link). După ce vedeţi link-ul vă rog să atrageţi atenţia la faptul că nu doar oferim anumite bunuri copiilor, ci încercăm să le formăm anumite valori pozitive şi abilităţi de viaţă, punând accent pe un mod sănătos de viaţă.

Câteva zile în urmă, împreună cu mai multe organizaţii pe care le admirăm noi – din Coaliţia Voluntariat (link) – am organizat un atelier de creaţie pentru copii cu dezabilități, iar astăzi avem oaspeţi de la Mireşti, sat pe care l-am luat “sub tutelă” în august 2010, când împreună cu Consiliul ONG am ajutat la şcolarizarea copiiilor din familii aflate în dificultate (link).

În timp ce scriu acest text avem în vizită un grup de douăzeci şi doi de copii din Mireşti, Hânceşti, însoţiţi de două profesoare. Au primit hăinuţe, jucării şi alimente din donaţiile personale ale echipei şi prietenilor noştri. Lucruri simple – ghetuţe, o hăinuţă purtată deja sau pe care cineva a primit-o cadou şi nu a vrut să o poarte; o jucărie, un pachet cu produse alimentare – care îi bucură pe copiii „noştri” din sate atât de mult, încât noi, cei care transmitem pachetele, ne pierdem. Visele beneficiarilor noştri sunt atât de modeste încât ne dau lacrimile – ei îşi doresc să aibă ce încălţa şi ce îmbrăca. De fapt, dorinţa cea mai des întâlnită în notiţele copiilor, sunt cărţile. Iată un citat: “Îmi doresc f. mult să am propria mea carte de poveşti, visul meu cel mare – cartea pe care o să o am să fie despre ursuleţi”.

Aceşti omuleţi minunaţi, pe care îi vedeţi în poze, ca şi toţi micii noştri prieteni din satele pe care le tutelăm, se bucură enorm când primesc o hăinuţă, o jucărie sau un caieţel. Ei sunt f. senini şi trăiesc cu multă demnitate lipsurile şi greutăţile, greutăţi pe care din respect pentru ei nu o să vi le povestim. Deşi atunci când, noi, la TDV şi “Tineri şi Liberi” citim în dosare poveştile lor …de multe ori ne joacă ochii în lacrimi.

Aceşti pici au avut astăzi parte şi de un prânz sănătos, o oră de educaţie pentru sănătate, activităţi interactive menite să le cultive deprinderi de a mânca fructe şi legume. Graţie Natei Albot şi echipei ei fantastice, de la „Sare şi Piper”, copiii au avut parte de o seară de vis, în care au învăţat ce bine este să mănânce fructe şi legume, cum se face televiziune şi cum este să ai o zi lungă-lungă, fericită-fericită…

În final aducem mulţumiri acelor oameni minunaţi şi organizaţii cărora, dacă am putea, le-am mulţumi zilnic pentru că le pasă:

  • Ambasadei Finlandei la Bucureşti
  • Fundaţiei Soros-Moldova
  • Jurnaliştilor şi bloggerilor: Dumitru Ciorici, Nata Albot, Andrei Bolocan
  • Oamenilor buni: Mihaelei Gumeniuc-Babii, lui Nicolae Corlateanu şi Ruslan Turcanu, Liliei şi lui Vladimir Corsac, Dianei Bletea-Filat, lui Tudor Burlea şi Luciei Iuras, Elenei Kishkina şi lui Fiodor Evstigneev, Lilianei Andronic şi lui Andrei Spatari, Nataliei Mihailova, Nătăliţei şi lui Andrei Manea.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre ce mai punem la cale :) sau dacă sunteţi disponibili să aduceţi bunuri sau să oferiţi timpul vostru voluntar, ne puteţi contacta la secretariat@tineriliberi.md sau la 079 45 00 27.

Sursa: http://senin.ladyclub.md/


Filed under: 2011 Anul European al Voluntariatului, Activităţi de voluntariat