El se sculase nu prea dimineaţă, mai dorea să se mulţumească de dulceaţa somnului de sîmbătă. Era o noapte frumoasă. Dimineaţa, defapt dimineaţa e atunci cînd se trezise, privind în geam văzuse priveliştea ce se întinde, copacii albi, drumurile încă noroiase de la temperaturile ridicate din zilele trecute.De ce vorbesc de la persoana a treia, defapt cînd sunt eu în cazul dat, poate doresc să mă ascund sub pretextul unui personaj imaginar, sau pentru a mă privi ca personaj la ce se întimpla, îmi place să mă privesc dintr-o parte?Afară era mai frig ca de obicei, nu-i place iarna. Îşi gatise ceaiul care îl iubeşte nespus, cafea n-avea. Era dimineaţă obişnuită, de ce oare obişnuită sa fie la mine? fiecare din ele e deosebita în felul său, cu miracolul şi frumuseţea ei. Afară era frumos, în suflet-nu. A băut ceaiul, nu i-a placut. S-a dus mai departe prin camera sa să-ţi caute de treabă pentru o zi întreagă pentru a nu se plictisi...
