Prima lui întîlnire, era la mijloc de ideile infernale, trăirile active ce-i învăluiau sufletul. Nu mai ştia cum să gîndească, ce să facă, cum să facă. Tot ce se gîndise pîn acum uitase într-o clipă fără readucere aminte de cîndva mai apoi. A înţeles că se prăpădise, nu mai putea s-o facă cum am planificat, şi atunci ce să fac? cum să fie? Se temea, nu înţelegea de ce trebuie să-i fie frică, e tot om ca şi el, ea fată el băiat, încerca să se liniştească însă nu-i reuşea, tot ce-şi spunea era în zădar.
Aşteptare se întindea o veşnicie. Locul nu-şi găsea, îmbla din colo în coace, palmele transpirase parcă trebuia să iese în faţa unui public de cîteva sute de oameni, dar era numai o fată, care poate tot retrăia. Ce prostie. Afară amurgea, iar ea se vedea în depărtare, o cunoscuse printrei cei zeci de oameni care erau pe alături, pe lîngă acei oameni ce nu-şi dădeau seamă ce trăieşte acel copil. Era neobişnuit. Ea se apropia, el înţelegea că n-are încotro decît îaninte şi să fie aşa cum sa primi. Nu grăbise pasul, nu-avea pentru ce să-l grăbească, mai devreme sau mai tîrziu trebuia să se întîmple, să se salute cu ea, s-o privească, să-i spună cît e de frumoasă astăzi.
