Îndrăgostit am mai fost de R. Fiennes în chip de Amon Goeth... Chiar și Goeth s-ar fi plăcut pe sine în chip de Ralph Fiennes. De când mă știu urca singur pe scaunul bărbierului, ador tunsoarea asta (bine, părul lung la băieți îmi provoacă nemiloase sarcasme), am și fost frizat așa, în ultimi ani de liceu. „(Ras) de-a roata și pierdut” - îi zicea frizerul meu cel bătrân. Fără briantină. La intrările lui aproape că uitam să respir, câteva clipe, și să mă simt oripilat de cruzimea personajului. Figura rece-melancolică, fața aproape fără ochi, cu două găuri în loc - pe pelicula alb-neagră, puteau fi ochi verzi, ochi albaștri, cine știa cu precizie ce culoare aveau ochii lui Fiennes pe vremea aceea? - într-atât de ucigătoare îi e privirea (hăul, găvanele). Uitătură fixă, susceptibilă, de psihopat romantic, tandru ca un piton, până la sufocare. Sau până la sânge. Un mic împărat de lagăr, rușinat până la furie de accesele sale de mărinimie: I absolve you.