Am văzut saptămâna trecută spectacolul Nicoletei Esinencu ”A(II)Rh+pozitiv” care a luat în dezbatere clișeile etnice, xenofobia, șovinismul, naționalismul, rasismul și alte –isme, presupun, dacă nu le-am contabilizat pe toate. Spectacolul s-a desfășurat în limbile română și rusă, textul în rusă fiind citit de către un actor amator de origine sudaneză.

În cele ce urmează nu voi analiza calitățile artistice ale spectacolului din considerente ce țin de lipsa suportului critic (nu am suficiente cunoștințe în domeniul criticii de teatru) și, reconosc, din considerente ce țin de relațiile personale bune cu autorul piesei. Totodată, discuția ce a urmat după spectacol a fost una interesantă și relevantă pentru a încerca o radiografiere ulterioară succintă a două fenomene sociale: primul este abordat în spectacol, al doilea este chiar mediul intelectual propriu-zis care a condus la apariția acestuia și la opiniile exprimate de spectatori.

read more