„Criza m-a împins să îmi deschid și eu un cont de Facebank, pardon.. Facebook. Nu, reformulez. Tocmai ce am fost obligat să îmi fac un cont de, cred că am mai zis, Facebook. Însă, odată creat și în scurt timp explorat, mi-am dat seama, printre altele, de faptul că într-o epocă a telecomunicațiilor numai comunicare nu există.
Ceea ce vreau să spun cu asta e că Facebookul este și va fi mereu o formă de a-ți expune întregii lumi biografia, afinitatea politică si sexuală, cea filozofică și cea sportivă, intimitatea. E un mod de a spune anumite lucruri despre tine anumitor prieteni mai vechi sau celor șase pe care ți-i vei face până mâine, după ce aceștia vor fi ajuns de la „facultă” sau de la primul job. Un fel de plajă privată în care ai senzația că cineva te vede doar atunci când privirile voastre se întâlnesc. Devii un copil care crede că, dacă îsi închide ochii, nimeni nu-l vede. Un ascet cunoscut de toată lumea.
Pe de altă parte, găsesc că prin a-ți crea un cont de Facebook îti poți permite să ții lumea, inclusiv prietenii, la o anumită distanță igienică, în sensul de 'nu mă întreba ce fac, îti spun eu'. Nu comunicăm între noi, dar postăm comentarii la adresa pozelor altor prieteni, filmulețe 'funny', țigani. E exact acelasi lucru ca și aplauzele (înregistrate) din comediile americane. Nu doar că te fac să râzi (din instinct) pavlovian, dar la finalul zilei chiar ai senzatia că ai râs, respectiv - întalnit oameni. E șoptitul dracului, care tot timpul îți repetă că el nu există. Singurătatea - care îți spune că esti înconjurat de foarte mulți oameni.
E, în fine, un mediu ce îti permite să exiști si să nu exiști - concomitent; dar și unul care, în multe cazuri, te poate priva de rușine, lucru bun de altfel, pe care l-ai așteptat de mult timp: poți pune întrebări pe care în realitate nu ai fi în stare să le adresezi, aici nemaicontând dacă cutare ți-e prieten, adică cineva pe care ți-ai putea permite totuși să îl incomodezi la-o-adică cu anumite întrebări, sau că e cel cu care ajungi să te întâlnești pentru prima dată după un an de chat-uit. Apropo: 'Îl cunosc foarte puțin, deși de patru ani și ceva', ar putea fi o veritabilă replică a unui facebooker. Toți știu toate despre ceilalți, fără a observa că nu se cunosc. Banalitatea 'informație nu înseamnă cunoaștere', pusă în context facebook, poate stârni admirație. Deci ți-o poți afișa la rubrica Favorite quotes. Și fără s-o schimbi o luna, ceea ce, tot în același context, poate însemna mult. Majoritatea își schimbă poza zilnic. Chiar simți că timpul e o dimensiune
În afară de asta, de remarcat mai sunt și contrastele dintre gusturile muzicale și cele culinare, simpatiile față de anumiți actori, scriitori, baruri, personaje din desene animate. O ghenă care pe lângă mirosurile de pește mort și sobolan viu poate emite, pe alocuri, un alt fel de parfum. Bifând o carte celebră sau un autor celebru - de regulă mort - dai senzația (aparența) unei persoane căreia îi place să citească 'orice fel de literatură', să asculte 'orice fel de muzică', unul care are mai multe filme favorite etc. Toate pe motiv că e, pur si simplu, o fire deschisă, nicidecum una în criză de personalitate, capabilă să se risipească în orice banalitate la finalul căreia să se întrebe de ce e obosit/ă, deși 'nu am făcut nimic azi'.
Da, sunt de acord, poate să îți placă zacusca, slănina cu ceapă și Mozart. Dar nu Filocaliile, McEscher si filmele porno, căci astfel e ca și cum ți-ai trage-o cu cea găsită alaltăieri sau vineri pe profilul celui mai bun prieten sau al lui 'Omar Shukur Bacshish - student at the UBB University, European Cultures, born in Muenchen, age 25' cu icoanele întoarse pe pereți.”
Daniel TUDOR
