Unul din lucrurile importante care s-au intamplat in anul 2010 a fost nasterea acestui blog. Nu mi-am putut imagina vreodata ca voi intra in lumea virtuala “si asa”. Mailuri, feisbuci, forumuri, carti online, guglit oameni, copy/paste referate – da. Dar un loc in care eu, neascunsa prea tare, sa pun ganduri, idei, muzici, un loc pe care sa-l deschid primul in fiecare dimineata, sa scriu pana nu am uitat, sa raspund, sa vad cati oameni l-au vizitat – nu, nu m-am crezut in stare 
. Chiar credeam ca “am trecut de varsta asta”.
Nu stiu nici eu ce scriu. Mai citesc uneori texte scrise chiar si cu o luna-doua in urma si nu-mi vine sa cred ca eu le-am scris. Unele imi plac si acum, altele nu. Sincer. Unele ma fac sa rad, altele – sa plang. Nu le sterg.
Am primit tot felul de comentarii, de la tot felul de oameni. Unii mi-au scris ca sunt frustrata, ca merit sa traiesc singura pentru ca sunt defecta. Nu stiu ce anume au citit ei, ca sa ajunga la aceasta concluzie pretioasa, pe care au hotarat s-o si imparta cu mine. Am luat act, mergeti si pe blogul mamei voastre.
Am primit si mesaje private, care m-au bucurat foarte mult, pentru ca vedeam ca oamenilor le-a placut ceva ce am scris sau facut eu. Oamenii sunt ca mine.
Am avut sansa chiar sa ma vad cu oameni pe care i-am cunoscut aici.
In continuare, vreau sa vad cat mai multe, sa traiesc cel putin la fel de frumos si colorat, sa ma inspir si sa pastrez acest loc la fel – un loc intre prieteni si pentru prieteni.
Pentru ca eu nu sunt blogger, iar voi – nu sunteti simpli cititori. Sunteti prietenii mei si va multumesc.
