Păşeam spre culmi, nestingherit
Călcam încet, agale,
Trăiam un basm fără sfîrşit …
Tăcuta vieţii cale.
O clipă doar a fost deajuns
Ca să se schimbe toate,
Să intre binele-n ascuns
Pe cît de bine poate.
Au doară cît mi-aş fi dorit
Să mă slobod din ghiare
Ce mă trăgeau ne’nsufleţit
Într-un adînc de mare
Cu visuri dulci întunecat,
Cu desfătări deşarte,
Mult prea tîrziu m-am deşteptat,
De ţărm mult prea departe.
Ceream să pot atunci; zbura,
Să-mi ţină apa fuga,
Sa vadă Domnul viaţa mea,
Sa îmi asculte ruga
Şi poate că aş fi putut
Pe apa liniştită
S-ajung din nou la început,
La viaţa cea smintită,
Dar nu s-au împlinit dorinţi,
Ci s-au aprins lumina;
Căci, – altfel nu ai cum să simţi
Păcatul tău şi vina !
Radu Ceban
