O dimineață cețoasă. Un cer greu.
Te văd și inima-mi zvâcnește.
Ești mai slab, mai trist, mai scump pentru mine.
Îți simt mâna rece, osoasă.
La fel ca a mea.
Avem mâinile împletite câteva clipe, la fel ca ramurile tinere a doi copaci cu seva grea de ani.
Îmi spui ceva, dar nu te înțeleg.
Îți aud doar vocea, undeva, departe.
O venă îmi bate puternic în gât.
În fața noastră-i Eminescu.
Are ochii umezi de ploaie și parcă plânge.
Încep să merg repede pe străzi de parcă m-aș grăbi undeva.
Obosesc, dar simt cum inima mi se liniștește și parcă totul devine mai clar.
Văd soarele.
E 15 ianuarie și parcă-i primavară.
