Niciodată n-am gîndit că voi iubi vri-odată. De mic dragostea îmi parea a fi ceva straniu, neînţeles. Am cunoscuto pe ea neobişnuit, şi neobişnuit au fost primele clipe. În lumea tehnologiilor mai uitam de viaţa reală. Era tot cel mai frumos ce-mi puteam imagina cîndva. E o senzaţie plăcuta, nebunatică, te învîrte, te ridică, te aruncă, minţile îţi zdruncină, dar nu-mi pot imagina clipe fără ea alături, vreu să mai visez o clipă, vreu să mai cred că totul poate fi bine. Eram de la început prieteni, nimic mai mult, dar am început a o cunoaşte mai mult şi mai mult, am înţeles că este ceea ce-mi trebuie, este acea fată alături de care sunt gata să petrec restul vieţii alături, cît de banal n-ar suna. E greu să-ţi imaginezi mai multa seriozitate în minţile unui tînar cînd joacă hormonii, însa este ceva mai mult ca o plăcare fizica, e o plăcare spirituală.