În transport public, în rând când achit facturile, între pauzele dintre ore, astfel m-am făcut cunoscut cu “Marile speranțe” de Charles Dickens.
Să știți că e povestea unui orfan pe nume Pip, care trăia alături de sora și de cumnatul lui, fierar de meserie. Era și el, menit să ducă o viață de fierar. Nu cunoaștea cititul, nici scrisul. Pip spera la o altă viață, nădăjduia că va primi o educație și că va fi un djentelmen. Marile speranțe și-au întărit justețea. O avere moștenită de la o persoană necunoscută i-a schimbat cursul vieții. Aparent, subiectul operei e cam goluț, nu și felul de exprimare, atitudinea lui de taur furios; și-l lăsă țopăind pe caldarâm de parcă era făcut din fier înroșit în foc; Comparații ascunse, epitete, metafore și altele – o corolă plină de minuni.
Am citit doar primul volum care se închide cu o intrigă, o neliniște sufletească. Păcatul m-a împins să lecturez rezumatul textului, ceea ce nu v-aș îndemna dacă vă apucați din urmă să citiți opera.
Marile speranțe, volumul I de Charles Dickens
Preț de cinci zile am stors cele aproape 300 pagini. Pe lângă liceu, freelancing și altele, cinci zile pentru o carte consider un interval normal.
Dacă nu știați, cartea e din Biblioteca Adevărul, una din cele 100 cărți pe care trebuie să le ai în Bibliotecă. Astfel, mulțumim noului ziar ce dă oportunități. În curând, impresii despre volumul II.