Acum vreo 20 de ani, pe când încă la mine-n sat mergeau ikarus-urile galbene, înghetate şi răblăgite, un văr de-al doilea, Slavic îl chema, îmi oferea o carte în timpul unei sâmbete geroase. Avea două. Şi acum ţin minte gestul lui, stăteam pe scara din urmă a autobusului. Era un detectiv în rusă, de-al Agathei Cristie, acela cu trenul, cred că ştiu toţi acea carte. Şi acum e acasă, la… continuare