Primele rînduri din noul an trebuie să fie optimiste. Precum anul. Stările bune să ia locul celor rele, mai încet sau mai repede.
Prin urmare să ne facem datoria: să scriem optimist, pentru a antrena şi fapte optimiste. Încurajatoare. Plăcute. Bune. De folos sufletului. Să ne bucurăm, aşadar… pentru noul an, pentru că avem viaţă, da, pentru că am descoperit că încă putem iubi, deşi cu ceva luni în urmă ni se părea aproape imposibil… să fim deschişi, încrezători…în ceea ce simţim şi iubim. Să avem sufletul deschis ca o carte ce abia aşteaptă a fi nu doar răsfoită, ci mai mult… citită cu atenţie. Şi cu dragoste blîndă. Să ieşim din captivitatea întunecată a gândurilor negre, pesimiste, să ne zbatem să ieşim la liman. Că prea ne-am înecat, mulţi dintre noi, îndelung în dureri… în suferinţe, în inimi căzute pe caldarîmul străin şi rece al unor “iubiri”, spun unii, strict virtuale. Al duşmăniei adesea. De neînţeles.
Cum se spunea?! Ah, da: “să aveţi un an (mai) bun, cu bucurii şi împliniri şi tot ce vă doriţi!” Sună bine, nu? Da, sună… Păi atunci, să aveţi! Să avem.
