Nu prea adesea, pur și simplu nemaiîncăpând, îmi ies din piele și mă mut în pagini. Cam odată la patru ani. Dar nimeni și nimic nu garantează ciclul ăsta, ritmicitatea lui. În urmă cu 4 ani, un articol ce mi-a fost publicat în Dilema veche (la rubrica temporară de Nevroze) m-a întâlnit cultural, cum se fac întâlnirile acum - curate, online, cu patroana mesei_pustii, domnișoara H. Dumneaei nu i-a căzut cu tronc scrisu-mi, la vremea respectivă, i-a dedicat și o postare îmbufnată: încărcat cu diminutive zeflemitoare, nedilematic, obraznic, puțin cam neîndurător, cam incorect politic. Nu chiar așa a scris, dar asta se înțelegea, în „subsol”.
Prin bunăvoința d-lui M. Vasilescu, mai ies o dată în revistă, în numărul din 30 decembrie 2010, până nu intru în cel de-al 36-lea an, cu varianta revăzută a unui text făcut din fragmente, postat pe blog în forma lui brută: Berlin 20 | Dilema Veche. La Tîlc-show.