Am scăpat viu şi din revelionul acesta. Un an nou ni se aşterne la picioare. Trebuie să călcam cu dreptul şi să mergem numai înainte. Desigur, dacă vrem să facem ceva cu viaţa noastră. Altfel, putem să ne şi târâim, putem să mergem în zig-zaguri. Este mai simplu. In fine. Probabil că mulţi dintre voi îşi şterg acum salata de pe mutră, îşi caută pantalonii pe la vecini şi încearcă să-şi amintească ce s-a întâmplat după ce li s-a rupt filmul aseară… Norocoşilor! Eu nu am timp pentru a-mi reveni. În aceste momente sunt la muncă. Copii, luaţi aminte, asta li se întâmplă celor cărora nu le-a plăcut cartea. Dacă aş fi învăţat, eram acum liber, undeva prin Bahamas, cu trei mulatre lângă mine şi o băutură exotică într-o nucă de cocos.
Să nu-mi plângeţi de milă. Optimist cum sunt, văd partea bună. Sunt la muncă, deci am unde munci. Nu am băut şi nu mi-am făcut de cap până târziu, deci nu mă doare capul şi sunt proaspăt. Căci, fraţilor, pentru a fi în stare să ajung astăzi “la scârbici”, m-am culcat după vreo oră şi jumătate de la începutul anului 2011. De culcat, m-am culcat eu, dar a fost greu să adorm. Şi nu din cauza insomniilor. M-au chinuit vecinii de la etajul 5, adică 6, dacă ar fi să calculăm după cum se face la Chişinău. Eu stau la 2, adică 3 pentru cei din Moldova. Au pus muzică la maximum, au cântat până pe la vreo 5 dimineaţa.
Într-un final, canonada de Revelion. Nu spun multe vorbe, vă las să o admiraţi voi, de la balconul meu.