Lupu-Voronin: sărutul morţii

“Bărbaţii nu se pupă. Asta dacă nu sunt pe invers.” Este, pe scurt, părerea adânc înşurubată în civilizaţia moldovenească. Dacă există o astfel de civilizaţie. În fine. Despre pupatul domnului Lupu cu domnul Voronin consumat într-un moment de maximă audienţă o sa fie vorba mai jos. Este atât de delicios, încât un tip ca mine, cu înclinaţii de cârcotaş-miştocar, nu poate să nu-l speculeze.

 

Nu ştiu cum este pe la voi, dar eu, sincer să fiu, nu mă simt în apele mele când sunt pupat de un bărbat. Poate că mi-aş permite nişte tandreţuri cu tata, fraţii, prietenii foarte buni, cărora, din impuls emoţional, le-aş arde o pupătură pe obraz. Altfel, îmi vine tare greu să trec de un fel de barieră invizibilă - pupatul cu un bărbat. În cazurile în care sunt nevoit să răspund la o îmbrăţişare bărbătească, îmbrăţişare ce se termină cu un “ţoc” pe obraz, o fac cu multă-multă rezervă. Recunosc, mi s-a întâmplat din ce în ce mai des, mai ales de când m-am stabilit la Bucureşti. Nu ştiu de ce, dar bărbaţii din România, sunt mai pupăcioşi între ei decât moldovenii. În Moldova eram pupat muuult mai puţin de către bărbaţi.

 

Aici îmi amintesc de hazul stârnit de un unchi de-al meu, care a fost pupat de un bărbat, o rudă îndepărtată. Era la o reuniune familială, iar unchiul, politicos de altfel, s-a lăsat îmbrăţişat şi… pupat. După asta, însă, a făcut atât de mult mişto de sărmana rudă, încât ori de câte ori ne amintim de ea râdem cu lacrimi. Moldovenii buni la înflorituri, fac din ţânţar armăsar, iar dintr-un amărât de sărut pe obraz - un french kiss sau o excursie a limbii prin gură cu dinţi plini de usturoi. Mă şi bufneşte râsul când îmi amintesc cum unchiul îşi cicălea nevasta pentru că nu ar fi ştiut să sărute la fel de bine ca respectiva rudă de sex masculin. Unchiule, să am iertare că te bag în această baladă a pupatului politic.

 

Să revenim la povestea sărutului Lupu-Voronin. Interesul faţă de gest, fie că a pornit de la Lupu, fie că de la Voronin, este cu atât mai mare, cu cât, sărutul la comuniştii este o adevărată relicvă. În 1979, secretarul de partid al URSS, Brejnev, a dat lumii o mostră de sărut politic la limita pornografiei gay, când şi-a înlănţuit buzele cu Honecker, pe atunci secretarul general al partidului comunist din RDG. Anii au trecut în galop, iar la sfârşitul anului 2010, într-o ţărişoară uitată de Dumnezeu, doi comunişti îşi ţuguiesc din nou buzele. Desigur, proporţiile sunt de sute de mii de ori mai mici. Nici Voronin nu este Brejnev şi nici Lupu, Honecker. Totuşi, trebuie să fim conştienţi că comuniştii se pupau, se pupă şi se vor pupa. Dovada în pozele de mai jos.

sursa: unimedia.md

 

Să nuanţez un pic lucrurile. Multe site-uri s-au grăbit să catalogheze pupătura dintre cei doi ştabi. Este sărutul lui Iuda, sărutul răzbunării? Nicidecum, domnilor. În ziua în care Lupu a fost numit preşedinte al Parlamentului şi, implicit, al Moldovei, a pupat nici mai mult nici mai puţin… un “cadavru politic”. Asta dacă îmi permiteţi să-l parafrazez pe domnul Voronin, care a folosit expresia pentru Dumitru Diacov. Aşadar, Voronin a pierdut pe rând, Preşedinţia, Parlamentul, alegerile, iar în curând îşi va pierde şi partidul. Doar PCRM este un partid al puterii şi nu va rezista mult în opoziţie. Există posibilitatea să se dezintegreze ori să se reprofileze cumva. Resursele lor nu sunt inepuizabile. Aşa că, domnule preşedinte de Parlament, cum este să sărutaţi un mort, ce-i drept, “mort politic”?