Piața Domului - Timișoara, 2009Bineînțeles, e vorba de zisa Piața Unirii din Timișoara, cum multe piețe din țară au fost în ultimii 40 de ani răstălmăcite, deși își avuseseră numele lor, neaoșe, înainte vreme. De regulă, în Transilvania și-n Banat, piața principală a orașului era automat recunoscută ca Piața Mare. Însă noi avem un complex nevindecat cu Unirea noastră. Se vede cât de siguri suntem de dânsa și cât de convinși că am făcut-o (și-am păstrat-o) așa cum se cuvenea.
Cum nici un oraș mai răsărit nu a rămas fără un liceu, o stradă, o unitate de pompieri „Mihai Eminescu” (mare pompier, poetul), tot astfel, obligatoriu, dăm peste câte o „Unirii” pretutindeni. Firavă unirea aia, am senzația, care are nevoie de atâtea a proptele ideologice și propaganistice, altoite fără rod de-a lungul și de-al latul și rămânând de-o găunoșenie dubioasă! Patrușoptul, Cuza și poeții naționaliști împânzesc țara („Al. I. Cuza” e universitatea de stat din Iași, de ce să nu-i fie și aia de Poliție din București omonimă? De ce nu am avea, ca nerozii, două mari universități cu același nume? Lasă că „Asachi” e universitate privată. Ei au fost mai inspirați. Nouă, odată cu Domnul Cuza, ni s-a isprăvit inspirația, uitând că la Iași a ființat prima instituție de învățământ superior din Moldova - Academia Mihăileană, inaugurată de domnitorul Mihail Sturdza. Principala universitate ieșeană s-ar fi putut, în mod fericit, numi fie M. Sturdza, fie G. Asachi). Localități „Avram Iancu”, cât mai aproape de granița cu Ungaria, dar nu numai - e plină harta României de ele, ca dovadă a lipsei crase de imaginație toponimică. Desigur, asta e și bățoșenia sau provocarea ultimă a curajosului de dincolo de gardul istoriei.
Inclusiv în orașul meu natal, din vestul țării, liceul a căpătat, heirupist și pe negândite, denumirea de „Mihai Viteazul”. Și un bust cu marele oltean unificator... Dar Sava Brancovici - o personalitate cu adevărat marcantă pentru regiunea în care trăiesc, dar și pentru spiritualitatea românească în ansamblu - ce-o fi avut? Într-un târziu, memoria martirului ortodox Sava Brancovici a fost omagiată, totuși: Școala de Arte și Meserii a fost botezată cu numele său ilustru - nedreptățit, după cum constatăm, chiar și postum. Ca să primească și-o uliță, mai e de așteptat. Am impresia că obsesia angoasantă de a le „arăta” maghiarilor (din păcate, prin intermediul inflației busturilor dezvelite și-al apelativelor) că noiamfostprimii nu era cu totul străină de valul respectiv de decebal-traianizare și pașoptizare edilitară.
Opinia mea este că străzile locului trebuie în primul rând să primească apelative după tradițiile și specificul locului, nu după mofturile pseudo-naționaliste ale comuniștilor și, ulterior, ale urmașilor lor, politruci democratici postrevoluționari. Atâtea „Republicii” ar fi frumos să redevină „Strada Mare”! Sună mai omenesc, mai firesc, mai cald. Și, până la urmă, de când e republica, la noi, prilej de mândrie? Din acel decembrie de tristă amintire, când a fost impusă cu argumentul tancurilor sovietice? Câți timișoreni credeți că vă dau întâlnire în P-ța Victoriei în loc de Operei? Etc, etc.
Later edit: am eliminat din text „trimiterea” la București (oricum, nu aceasta era miza). Dar cu titlul am nimerit-o rău de tot...
