Recent  revista American Libraries  http://americanlibrariesmagazine.org/features/12212010/12-ways-libraries-are-good-country a publicat articolul 12 modalităţi în  care bibliotecile sunt bune pentru ţară. Documentul a fost publicat pentru prima oară în revista American Libraries în decembrie 1995. În decembrie 2010 a fost actualizat şi adaptat de Kniffel Leonard. Traducerea poate fi accesată pe pagina Articole. Traduceri.

Documentul este nu atât pentru bibliotecari, cât, mai ales, pentru fondatori, factori politici, organe de decizie financiară, etc care hotărăsc soarta bibliotecilor. Un asemenea document este bun de pus pe masă atunci când sunt negociate salariile pentru bibliotecari şi finanţele necesare pentru întreţinerea bibliotecilor.

Despre importanţa bibliotecilor pentru ţară, în SUA se discută foarte mult. La prima sa întâlnire cu guvernatorii statelor, actualul preşedinte al SUA Barack Obama avertiza despre impactul negativ pe care poate să-l aibă asupra comunităţilor limitarea resurselor financiare pentru întreţinerea bibliotecilor. La timpul respectiv mass media americană a mediatizat larg spusele fostului preşedinte George Bush,  care susţinea într-un discurs, că faptul că SUA este lider mondial în dezvoltarea economiei se datorează în mare parte existenţei unui sistem de biblioteci bine pus la punct şi dotat cu tehnologiile moderne necesare. Americanii investesc enorm  în biblioteci. Probabil de aici şi faptul, că într-o ţară puternic industrializată unde majoritatea populaţiei are acces la Internet,  fie la domicilui, fie la serviciu sau locul de studiu, bibliotecile sunt atât de solicitate. În anul 2008, 68% dintre americani deţineau card de bibliotecă. Un nou sondaj, rezultatele căruia au fost publicate recent denotă faptul, că două treimi dintre americani beneficiază de serviciile bibliotecilor şi toate aceste în timp ce 73% din populaţia adultă a SUA utilizează internetul. Cum au reuşit bibliotecarii americanii să atingă asemenea performanţe? Răspunsul este foarte simplu.  Americanii au reuşit să facă din bibliotecile publice adevărate centre comunitare, centre de informare, de comunicare, de socializare etc unde oameni de diferite vârste, profesii, cu diferit nivel de instruire vin într-un spaţiu sigur şi bine reglementat, unde este cald, curat şi luminos, unde bibliotecarul este „întruchiparea bunătăţii” şi unde oricine deschide uşa se simte binevenit şi are toată convingerea că va fi ajutat.

Vera Osoianu

 


Filed under: biblioteci