Atat de tare ne grabim. Alergam, sa progresam, sa inovam, sa inventam, sa “simplificam”, sa comasam etape, sa sarim in secolul viitor, in mileniul urmator …

Depindem de acces cat mai rapid la informatii, la cat mai multe informatii.

Depindem de comunicarea rapida cu toti. Sa vorbim, sa ne si vedem cand vorbim, intr-un monitor de ultima generatie cu diagonala de nu stiu cat. Cu viteza maxima de la provaiderul cel mai cel.

Buton pentru cuptorul cu microunde, buton pentru masina de spalat, buton pentru lumina, buton pentru caldura, buton pentru “Send”, buton pentru “Next”, buton pentru “Delete”.

Om fi mai fericiti cu viata asta “simplificata”?

Ce am castigat? Timp.

Ce am pierdut? Am pierdut niste chestii, de-a caror importanta ne dam seama prea tarziu. Mai tineti minte cu cat dor asteptam vacantele, ca sa mergem la bunici, sau scoala, ca sa-i vedem pe colegi? Sa vedem totul “pe viu”. Ce s-a schimbat, ce s-a mai intamplat. Aveam rabdare sa asteptam. Aveam un dor curat, nealterat, cu care, greu, dar puteam trai :) .

Tineti minte cum faceam schimb de adrese in tabere si ne scriam scrisori. Of, scrisorile din armata a fratilor sau verilor nostri, scrisorile cenzurate a rudelor din strainatate.

Cum asteptam sa ma intorc de la mare, sa developez pozele la Kodak-ul de la Licurici, ca sa stam la terasa August si sa radem de ”noi, la mare” …

Cata sete ne era unii de altii, cand eram departe. Nopti albe la revedere, cu povesti despre tot ce am facut si simtit…

Nu ma plang, ma bucur sa vad pe FB “starile” prietenilor mei. Sa vad poze de la petreceri si din concedii, sa vad cum se schimba copiii lor de la un an la altul, de la o ora la alta … Doar ca mi-e dor de bucuria aia MARE MARE de a-ti revedea o prietena pe care nu ai vazut-o si auzit-o de luni de zile.

Nu vreau sa dea faliment companiile de comunicatii. Depindem, din pacate, de retelele cele mai rapide de transmitere si obtinere a informatiilor.

Cand mi-am facut prima adresa de mail si i-am scris unui prieten bun, plecat in America, mi-a scris inapoi: “Atat de rau imi pare ca nu o sa-mi mai scrii scrisori, sa simt in fiecare cuvant emotia ta … “

Aseara am primit o felicitare de Craciun din Amsterdam. De la Ava, Olga si Phillip. Am vazut scrisul cunoscut al Olgai, m-am oprit langa cutia postala, am rupt cu nerabdare plicul si am citit acele 2 randuri de felicitare si semnatura. Ma mir ca nu mi-a scris “Tzaculici” pe plic :) . In iulie mi-a trimis si poza cu Ava, tot prin scrisoare “scrisa de mana”.

Mi-e dor de … surpriza cutiei postale … (si stiu ca o sa primesc o scrisoare si mai dinspre est :) ).