“O ducem sărac, noi, românii, dar la voi, în Moldova, este şi mai rău, sărmanii de voi”, îmi este dat să aud foarte des această adresare de la cei care află că sunt din Republica Moldova. Mulţi vorbesc în cunoştinţă de cauză. Au fost pe la Chişinău ori “mi-a spus cineva care a vizitat Basarabia”. De altfel, foarte mulţi români consideră că Moldova este extrem de săracă, poate chiar înfometată.
Oricum, totul se tranşează în comparaţie - amicii mei români compară România cu Moldova şi au pe undeva dreptate. Fie că a fost ajutată de UE, fie că a reuşit singură, dar România a crescut mult în ultimii 10 ani. Desigur, în ceea ce mă priveşte, imi vine greu să-mi dau seama. Stau preponderent în Bucureşti, iar aici, ştiţi cum este, rutină, serviciu, aceleaşi probleme zilnice - realizezi mai greu schimbările. Recent, însă, am ieşit într-o mică deplasare spre Constanţa. Am rămas uimit. Cum mergi pe autostradă, pe stânga ori pe dreapta vezi tot felul de făbricuţe, fabrici, mici întreprideri. Unele au legătură cu agricultura, altele nu. Majoritatea sunt noi, strălucesc la soare cu acoperişurile lor din tablă. În plus, par puţin poluante, iar asta bucură, pentru că în jurul lor trăiesc oameni, oameni care au nevoie de muncă, dar şi de un aer proaspăt.
Am rămas plăcut surprins, vă ziceam. Descoperisem parcă o altă Românie, cea tăcută şi, sper eu, cea majoritară, care munceşte în linişte, nu deranjează pe nimeni, dar duce tot greul economiei. Este al naibii de plăcut să vezi că ţara asta se dezvoltă. Chit că a trecut şi trece printr-o recesiune extrem de dificilă. Eu zic că a iese cu capul sus.
De multe ori fac acelaşi experiment şi în Moldova, mai ales atunci când sunt pe la periferia Chişinăului ori ies din capitală. Observ cu mare atenţie ce este în stânga şi în dreapta drumului. Dezolare este puţin spus. Supărat de la zgâlţâiala drumului, te mai întristezi când vezi jaful susţinut la care au fost supuse fabricile, uzinele, întreprinderile odată în floare. Nici vorbă de strălucire la soare. Rugina şi părăseala nu clipoceşte. Par mai curând nişte găuri negre în care lumina intră, dar nu mai iese. La porţile acestor fabrici nu vezi decât un paznic bătrân şi crispat. Cine ştie când şi-a luat salariul? Cine ştie când a lăsat să treacă ultima data o maşină încărcată cu marfă produsă în întreprindere? Totuşi, bătrânul paznic stă, parte pentru că nu i-a rămas mult până la pensie, parte pentru că oricum îşi scoate el pârleala: mai dă un fier vechi, mai repară ceva în atelier…
Când eram mic, aveam vreo 10 ani, primii moldoveni de la mine din sat trecuseră Prutul. Vizitau România cu acelaşi scop pe care îl aveau majoritatea concetăţenilor: să vândă tot felul de produse, de la chiloţi, la maşini de tocat, drujbe sau foarfece. Mulţi chiar reuşeau să pună ceva bani deoparte. Numai că era extrem de obositor… Ideea este că aceşti oameni se întorceau nu doar cu bani, ci şi cu nişte informaţii, care s-au transformat de-a lungul timpului în mituri. Cele mai importante dintre ele: românii nu-şi cultivă pământul - hectare şi hectare stau pârloagă; în România este mare sărăcie - Ceauşescu i-a lăsat gol chistol pe oameni. Au trecut 20 de ani, iar acum timpurile s-au cam întors. Acum Moldova este săracă, iar România încetul cu încetul se scutură de straiele comunismului. Acum trec românii Prutul şi se întorc înapoi cu informaţii, care… devin mituri.