M-am uitat acuma la pozele de la Gaesti, unde ieri au ajuns 2 masini cu “de toate” pentru copiii de acolo. De fiecare data cand aud ca cineva sufera, cuiva i se intampla ceva nedrept … (si nu ma refer doar la razboaie si la copiii din Somalia) ma gandesc cum de nu vine sfarsitul lumii? Cum de ne mai tine pamantul? Nu stiu cat de credincioasa sunt. Nu lupt pentru salvarea speciei umane sau animale. Nu ma implic in miscari in voga pentru ocrotirea mediului inconjurator… Nu votez … 
(ho, nu aruncati cu pietre’n mine )
Si zilele trecute am inteles de ce facem umbra acestui pamant de care, unii isi bat joc in mod sistematic … Mai exista omenie. Unii au credinta si bunatate cat pentru … toti ceilalti. Avem ingeri care ne pazesc pe toti, avem parinti si oameni dragi care se roaga pentru noi, cand noi uitam, cand noi nu credem …
Sunt oameni care pur si simplu sunt buni. Si dau mai departe. Daruiesc. Le multumesc, a mia oara, celor care au facut posibila vizita noastra la Giurgiu si Gaesti. Nu ne laudati, va rog, nu ne felicitati. Noi suntem cei norocosi ca am ajuns acolo. Noi am plecat de acolo cu sufletul usor, cu inima calda, cu energie si putere suficienta cat sa salvam lumea. Lumea noastra.
Imi pare rau pentru timpul pierdut cu frici si nelinisti inutile, neimportante.
Imi pare rau ca nu mi-am dat seama pana acum de simplul mers al lucrurilor.
Imi pare rau ca unele lucruri s-au intamplat asa si nu altfel. Acum si nu atunci.
Dar, imi pare atat de bine ca s-au intamplat si cu mine, nu doar cu altii.
2010 a fost un an bun, chiar daca am pierdut, prosteste, pe cineva de langa mine. Probabil asa a trebuit sa fie.
L-am redescoperit pe un prieten, care tot timpul a fost langa mine, dar abia zilele trecute l-am vazut cu adevarat. Un om deosebit, care m-a iertat, m-a protejat si m-a sfatuit.
A fost un an bun, pentru ca mi-a aratat ca totusi, mai exista omenie …
