Doar cînd ni-i greu ne amintim de tine. În zile bune toţi suntem străini. Există şi-un confort al lipsei de ruşine al celor smulşi din rădăcini. Există încă mame părăsite în casa lor ca nişte chiriaşi, sau la azil, cînd nu mai pot s-achite poliţa unor fecioraşi. N-am să-ţi alin durerea ca Vieru, căci sunt mai aspru şi adesea rău, dar simt cu vremea cum m-atacă gerul şi mă-ncălzesc parcă în rugul tău. Ori duc la gura-ţi braţele cu care am scormonit zăpada pe masiv ca-nspre o mult prea blîndă lumînare şi cel mai, cel mai gingaş substantiv. Să se topescă egoistu-n mine, dă-mi, doamne, zilnic, cîte un vis urît iar cînd nu-mi va ajunge-nţelepciune limba să-mi stea precum un os în gît.(Eugen Cioclea)
