Ştiu că este plictisitor, ştiu că nu vă pasă, totuşi o să vă mai reţin puţin atenţia cu cazul Vardanean. Nu de alta, dar acest om trebuie să-şi petreacă următorii 15 ani într-o celulă întunecoasă, alături de nişte camarazi de care, de obicei, te fereşti. De altfel, jurnaliştii nu prea sunt respectaţi la închisoare. De ce zic “nu prea”? Jurnaliştii sunt de multe ori la fel de hăituiţi ca şi poliţiştii. Informaţia am citit-o într-un articol din presa rusă despre ce urăsc cel mai mult puşcăriaşii. Explicaţia este simplă, ocnaşii îi consideră oameni fără prea mari principii pe jurnalişti. Oare de ce? Una peste alta, să uităm pentru o clipă de târguiala politicienilor de la Chişinău. Să ne prefacem că îi credem când spun că vorbesc la întâlnirile lor despre valori şi principii. Să nu-l mai cicălim pe Lupu, care-şi vinde foarte scump pielea şi să mai punem odată problema săracului Vardanean.

 

Sunt jurnalist, după cum ştiţi, şi pot înţelege calvarul prin care trece bietul coleg. Pot înţelege foarte multe. De exemplu, chiar şi faptul că există pe undeva posibilitatea ca Vardanean să fi fost filat - vai, ce cuvânt nepotrivit - de către bravii spioni moldoveni. Mai mult, nu exclud nici posibilitatea ca jurnalistul să fi acceptat vreo colaborare sau ceva în acest sens. Dacă a făcut-o, păi, mare greşeală! Nu, nu vorbesc de vreo încălcare a legislaţiei Transnistriei, care legislaţie NU EXISTĂ! Vorbesc de faptul că băieţii cu ochii albaştri nu o să ridice nicio pietricică de pe jos pentru a-l scoate de la ananghie pe Vardanean. Aşa că, nu poţi să ai încredere în ei!

 

Dar cum să ai încredere în nişte tipi care nu au prins nici un spion până acum? Barem să-l prindă, să ni-l arate şi nouă, iar după aia să-i dea drumul cu cuvintele: “Du-te, bă, eşti un spion jalnic!” Câtă credibilitate are structura, care pe 7 aprilie a vânat la propriu tineri prin Chişinău? Şi-au împopoţonat pe site-ul lor oficial două cuvinte “Credinţă Patriei”, dar au uitat să precizeze Patria. Cum să fii credincios Patriei tale şi să-ţi persecuţi propriul popor? Apropo de site: fraţilor, schimbaţi odată ştirea aia despre SIS - campioană la Volei. Este de râsul curcilor. Un presupus om de-al vostru este băgat la răcorică, iar voi o ardeţi pe la campionate? Oare cu această instituţie poţi colabora? Niciodată, Ernest. Niciodată! Chiar şi aşa, nu merită să stai în condiţii inumane 15 ani pentru ca nişte nemernici de politicieni să-şi ascută ghearele de tine. Vă daţi seama? 15 ani, zi de zi, oră de oră, minut lângă minut, acest om va vedea cerul de după nişte gratii. Pentru ce? Ce s-ar fi întâmplat dacă un jurnalist american era condamnat în Cuba? Ţara era pe picior de război. Ce se întâmpla dacă Rusia avea un jurnalist condamnat în Letonia? Tăiau gazul pentru toată Europa. Ce s-a întâmplat în Moldova? Băieţii SIS-ului au jucat volei. Mi se pare logic!

 

Cu siguranţă Vardanean este un pion sacrificat. Transnistria vrea să amintească lumii despre existenţa sa. Mai ţineţi minte Balada meşterului Manole? Ce ne învaţă? Că o construcţie are nevoie de jertve ca să se menţină. Transnistria a făcut de-a lungul “existenţei” mai multe: victimele războiului, grupul Ilaşcu, iar acum Vardanean. V-aţi întrebat până acum ce fel de om este acest Vardanean? Ce se ascunde în spatele acelor ochi duri şi reci de armean? Eu da. Ca să înţeleg am citit ştirile pe care le publica pentru Agenţia Novâi Reghion, agenţie la care lucra. Concluzia: nu am nici un dubiu că Vardanean a fost un jurnalist corect. Materialele sale, extrem de seci, dar informative, nu lasău să pătrundă nici un pic din părerile sale. Fie că scria despre Smirnov, Voronin, Putin, Rusia, SUA, peste tot aparea o echidistanţă de fier. Nu implicaţie, doar informaţie. Câţi jurnalişti reuşesc să facă asta? Şi nu uitaţi, omul activa într-un regim separatist, dictatorial şi răzbunător. Prin munca sa, Vardanean ar trebui să impună respect nu numai breslei din presă. Dar, vă întreb eu, câţi jurnalişti, politicieni, cetăţeni simpli au stat să cugete olecuţă: cine este acest Vardanean?