Cazul 1. Eram într-un sediu BCR, undeva în centrul Bucureştiului. La un moment dat a intrat un nene. Să fi avut vreo 40 de ani. Părea extrem de supărat. Mătăhăia din mâini şi vorbea tare. Dar, pentru că era furios şi se grăbea, nu înţelegeam nimic din ce spunea. M-a străfulgerat un gând, cu siguranţă aşa arată un jaf. Nu, nu era o spargere. Pur şi simplu - un tip nervos. Am încercat să înţeleg ce perora: “Un sediu atât de mare, ditamai banca, măgăoaia asta şi nu are? Cum se poate? O să mă mut de la voi. Nu sunteţi în stare de nimic, sunteţi de tot rahatul. Da, v-o spun în faţă. Cum se poate să nu aveţi?” Toate privirile celor din bancă s-au îndreptat dintr-o dată spre gălăgios. A apărut şi un gardian, iar directorul sucursalei, o doamnă trecută de 35 de ani, a ieşit din birou: “vă rog să vă calmaţi şi să-mi spuneţi ce s-a întâmplat?” Întrebarea parcă a turnat gaz pe foc: “Ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat? O să vă spun. Vă dau cardul, vă dau şi PIN-ul. Încercaţi să scoateţi din bancomat 70 de mii de lei. Hai, încercaţi. Vă rog. Să vedem dacă puteţi. Ce fel de bancă este asta? Mă grăbesc, dar nu pot să scot banii. Nu vreau să-i scot de la ghişeu. Comisionul este mai mare. V-aţi găsit prostul. Să daţi faliment! Asta vă doresc!” A ieşit val vârtej, la fel cum a intrat. Nici n-a mai aşteptat să i se răspundă. Am observat stupoarea de pe faţa directorului sucursalei BCR. S-a întors încet şi a intrat în birou. Totul parcă s-a rezolvat. Pericolul, dacă a existat unul, s-a dezamorsat singur. Lumea îşi putea căuta în continuare liniştită de muncă. De unde? În urma tipului nervos a rămas o atmosferă încărcată. Fie angajaţii, fie clienţii, toţi au simţit energia negativă, apăsătoare. Omul nu a rezolvat nimic, doar şi-a descărcat nervii. Paratrăsnetul am fost noi, cei care l-am ascultat.

 

Cazul 2. Aşteptam în staţia de autobuz. Eram tot prin centrul urbei bucureştene. Urmăream maşinile care opreau la semafor. Un şofer îşi trage maşina foarte aproape de alta. Atât de aproape, încât era să o atingă. Nu ştiu ce l-a întrebat pe conducătorul celuilalt automobil, dar părea enervat la culme. I-a arătat ceva cu mâna în spate. M-am prins, probabil s-au şicanat în trafic şi acum îi cerea explicaţii. Nici celălalt şofer nu era liniştit. Privirea lui spunea suficient pentru a-mi da seama că l-ar fi sugrumat pe “colegul de trafic”. Chiar înainte ca maşinile să se urnească de la semafor i-a arătat degetul din mijloc şi a demarat în trombă. Ce au rezolvat prin această discuţie? Ce le-a adus nou? Cât de mult l-a ajutat gestul din final pe al doilea şofer? Nici măcar nu şi-au vărsat nervii. Cred că au acumulat mai mulţi.

 

Atât în primul, cât şi în al doilea caz, oamenii uită că în apropierea Crăciunului trebuie să fie mai buni. Măcar acum, dacă tot anul ne înecăm în mizerie… O fi criza de vina, dar în acest an, de sărbători, oamenii sunt parcă mai răi. Ori eu sunt mai atent la răutăţi şi aştept bunătatea umană prea mult. Poate de aia…

 

Acum o să răspund la o leapşă trimisă mie de Tudor Darie. Mă întreabă ce aş fi făcut cu 13 milioane de lei cheltuiţi pentru moftul lui nea Voronin de a fi renumărat voturile. Nu vreau să fiu rău, aşa că o să încerc să fiu haios. I-aş face cadou. Deci, 13 milioane sunt cam 800 mii euro. Aşadar, aş cumpăra 1600 laptopuri şi le-aş împărţi copiilor din Moldova (1 laptop = 500 euro bucata). Aş mai cumpăra 5300 de cărţi, dar nu cărţi oarecare, ci “Idiotul” de F. M. Dostoievski şi le-aş împărţi comuniştilor (1 carte = 15 euro). Intenţia este bună, nu sugerez nimic rău. Comuniştii ar trebui să se inspire un pic din bunătatea pură al unui om, al idiotului. N-aş uita nici de domnul Lupu. Banii ar fi suficienţi pentru cumpăra 3300 de oglinzi de baie. Poate să le instaleze peste tot unde merge. Aşa nu va mai fi nevoit să se facă de râs (1 oglindă = 24 euro).