Bun, cand eram mici asteptam vara pentru ca era vacanta. Era cald, dar nu torid. Erau fructe, erau bunicii, erau zilele lungi si noptile instelate. Pe dealuri la furat piersici sau porumb, la iaz, la mare, in drum la joaca, in/sub nuc, la umbra vitei vechi de vie, la film indian seara, la poarta …
Asteptam toamna ca sa ne revedem colegii, mai ales pe cei mai mari 
. Cine ce a mai facut. Genunchi verzi, coafuri noi la fete, voci ingrosate la baieti, meciurile de baschet a colegilor mai mari… Seri placute, frunze colorate, miros de toamna …
Iarna – aici e mai … altfel. 
Prima mea amintire cu iarna e cu mine, intr-o dimineata, cand mamica m-a trezit si mi-a zis sa fug la geam, pentru ca a nins (asta nu tin minte, dar zic altii ca tare mult am mai batut-o la cap cu “cine e zapada” ). In primul rand, am ramas uimita de desenul de pe geam. Cine, oare cine a putut sa deseneze atat de frumos pe geam? Cum de l-a lasat mamica? Si acum ma fascineaza geamurile inghetate. Mamica mi-a zis sa suflu in geam, si, ca sa vezi, minune (oacidifain ) desenul a disparut, incet, ciudat, rotund si … prin geam a aparut alta strada, toata alba, stralucitoare, cu alti copaci, imbracati in alb, cu oameni mari plimband “oameni mici” in sanii … a fost un adevarat Oacidifain. Cum? Cine a reusit sa faca asta cat eu am dormit?
Evident am sarit peste micul dejun (lucru extrem de rar in copilaria mea, cand eu la orice mi se oferea spuneam “doua” ) si am “ordonat” sa fiu scoasa afara … Aveam o blana (shuba) alba, o caciulita de iepure cu 3 “bumboncici”, un copil – bucuria oricarei bunicute: durduliu, blond, cret si rozov. Doamne, cata bucurie pe capul meu, sa stau intr-un bloc, in spatele caruia era o vale, cu cateva partii de ghetus – numai bune pentru sanius. Una din partii se oprea fix in bloc, am aflat personal, in juma’ de ora . Deci prima mea zapada s-a terminat cu capul spart . Dar nu am plans. Nu o sa uit cum sclipea zapada la soare, cum se transforma in “baba de zapada”, partie sau pur si simplu intr-un bulgare special confectionat pentru geamul unui troleibus. Si o sa cred in continuare ca NU EU AM CRESCUT, ci anul asta, sau la anu’, va veni o iarna cu troiene mai inalte ca mine (1,67 e mult, putin?).
Seara, toata clasa mamei o aducea acasa si tot blocul iesea la geam sa vada specatcolul unei clase de-a 7-a dintr-o scoala de la marginea unui oras… Cata veselie incapea intr-o “bataie” cu zapada. Abia cand am ajuns si eu intr-a 7-a am inteles cum e. Daca aveai dubii in privinta vreunui baiat, daca te place sau pur si simplu vrea sa copieze de la tine – iarna aflai . Daca iti strivea un bulgare molicel de fata – al tau era. Daca apucati sa va mai si rostogoliti prin zapada – e clar – de 8 martie iti va propune prietenia .
Intr-un an eram la tara. Steam toti la gura unei sobe si matusa mea tesea si ne povestea cum se colinda, cand inca se colinda … Mirosea a paine coapta, trosneau lemnele in soba … iar dimineata nu am resuit sa deschidem usa, si zapada acoperea chiar si geamul. Dar nu ne era frica. Eram intr-o poveste …
Acum, iernile nu mai sunt la fel. Oamenii au descoperit ca-i dor ochii de la “prea multa zapada”. Si cand se anunta zapada, la TV, intra intr-o panica inexplicabila. Ca nu vor ajunge la serviciu, ca nu vor ajunge la hipermarket, ca vor ramane fara curent … Ce e cu voi, oameni? Stiu ca e criza, ca se intuneca mai devreme … dar chiar nu va e dor de o bataie in zapada? Eu chiar mi-as dori una . Nu de altceva, dar vreau sa vad daca un baiat chiar ma place sau … vrea temele de la chimie de la mine 
.
