Gigi Becali

Încă de săptămâna trecută s-a aflat că echipa FC Dacia Chişinău se va întări cu câţiva jucători de la Steaua Bucureşti, datorită tovărăşiei dintre Gigi Becali şi Gabriel Stati – fruntaşii cluburilor în cauză.

Aşadar, la moment întrebarea este pe cine va ceda patronul din Ghencea. Evident că printre aceştia nu se vor număra Nicoliţă, Zapata sau Tănase. Cel mai probabil vor fi potenţialii jucători ce ar urma să fie trimişi la echipa a doua sau jucătorii care cel mai eficient îl vor scoate din sărite pe Becali.

În ultimul timp Steaua a cam dat-o în bară cu achiziţiile de milioane. Mă gândesc că ar fi şi o tactică la mijloc impusă de liderul roş-albastru. Să trimită la Dacia vreun atacant de genul ca să facă furori pe aici şi într-un fel sau altul să se reabiliteze. Dacă ar fi astfel, aici îl găsesc pe Pantelis Kapetanos – mijlocaşul de naţionalitate greacă, dar cu condiţia că acesta nu va pleca gratis de la Steaua.

În orice caz, nu a mai rămas mult timp până la efectuarea transferurilor. Încă o etapă mai e de disputat şi cel mai probabil Dacia va ieşi campioană de toamnă. Aşteptăm.