Fix ora 8 dimineaţa. Ca un agent KGB ce se respectă, extrem de punctual, Narâşkin intră în biroul şefului: “Salut, Natashka. Ei, cum ţi se pare dimineaţa? Nu-i aşa că-i superbă?” “Nu, şeful este numai spume. A venit la muncă de la 7 şi urlă la toţi. A lasat vorbă să intraţi la el de cum apăreţi. Bine că nu aţi întârziat. S-ar fi enervat şi mai tare. Deşi, nici nu ştiu dacă se poate mai tare decât atât”, răspunse blonda superbă, de un metru optzeci, care parea pregătită pentru o prezentare de modă. “Nu-i nimic. Vedem imediat ce-l doare”, spuse Narâşkin şi trăgând aer în piept împinse uşa maro.

 

“Ai văzut? Nu, nu, ai văzut ce se întâmplă? Mai întâi Georgia, Ucraina, Kârgâstanul, acum Moldova… M-am săturat să ne tot lăsăm pe tânjală. Oare voi, consilierii mei, chiar credeţi că Ivan Groznâi aşa a făcut ţara asta mare? Prin twitter şi facebook, cum visează Dima? M-am săturat de atâta incompetenţă. L-am ascultat pe ăla, cum îi zice, ăla, chelu’, consilierul meu pe politică externă şi am dat-o în bară. Îmi tot spunea că Voronin câştigă detaşat, că nu avem de ce să ne temem. Cică Moldova e a Rusiei şi aşa va fi tot timpul. Nahren s pleaja…”, urlă Putin toată tirada dintr-o răsuflare. La final îşi propti ochii în ai lui Narâşkin: “Tu ce zici? Mai este vreo şansă? Crezi că băieţii ăştia care visează la NATO şi Uniunea Europeană mai pot fi învăţaţi minte? Dar nu-mi veni cu rahaturi despre opritul gazului sau blocarea exporturilor de vinuri, că râd şi curcile de noi”. De data aceasta chiar tăcu. În biroul enorm, plin de obiecte de lux şi extrem de scumpe, se auzea doar ticăitul orologiului de jumătate de milion de euro.

 

Narâşkin pricepu, este ca un test. Trebuie să răspundă bine, altfel îl dă în şuturi afară, ca şi pe chelios, consilierul de politică externă. Aşa că se decise să urmeze firul logic al şefului său: “Vladimir Vladimirovici, cred că trebuie să fim inteligenţi. Trebuie să jucăm ca pe vremuri, când eram în KGB şi făceam operaţiunile noastre. În linişte, cu mâinile curate, de-i lăsam mască pe toţi. Au fost vremuri frumoase, pot fi reînviate. Eu nu văd lucrurile atât de negre. Voronin este deja bătrân. Prea l-au strâns cu uşa în ultimul an. Aşa că va face tot ce-i spunem noi, doar să-şi păstreze banii. Lucrurile sunt simple-simpluţe. Îl mai ţineţi minte pe bărbosul acela pe care l-am depistat noi în cartotecă şi era mare naţionalist la Chişinău? Îmi scapă numele, ceva cu Nicul, Nick, Niculin. Aaa, Iurii Niculin. Parcă Iura îl chema. Ei, aplicăm din nou scenariul. Lucrurile sunt extrem de simple, după cum vă spuneam. Totul este să găsim din nou pe cineva ca pe Iurii Niculin bărbos.”

 

Tăcere. Putin se holba în continuare fix în ochii lui Narâşkin. Privirea era greu de suportat. Totuşi, ştia că nu trebuie să se uite în altă parte. După 30 de secunde, care păruseră o oră, Putin începu mieros: “ştii tu oare că eu am vrut să te fac preşedinte? Păcat că ai numele aşa de tâmpit. Ce înseamnă în limba noastră ”nara”? Puşcărie, nu? Vrei să râdă toţi de tine? Uite, de un “medvedi” nu o să râdă nimeni. Cel puţin, aşa credeam pe atunci… Dar să revenim. Nu-i nimic pierdut. Eşti deştept, eşti ambiţios. Eşti din cadrele noastre. Ştii la ce m-am gândit? Nu, nu-l dau pe Dima afară. Nu încă. M-am gândit, ce ar fi dacă ai pleca într-o mică deplasare până la Chişinău? Organizezi lucrurile acolo, după cum mi-ai zis şi ai un mare plus de la mine.” Lui Narâşkin îi pică faţa. Cum să plece el în borta aia de Moldovă?! Numai când se gândeşte îl doare o măsea. Şi dementul de Kuzima, ambasadorul, nu face nimic. Papă banii degeaba. Se va răzbuna el, dar mai târziu. Acum trebuie să iasă din încurcătura asta în care s-a băgat ca prostul: “Vladimir Vladimirovici, nu trebuie să plec. Este suficient să dau un telefon. Deja ştiu un candidat bun. Unul care s-a rupt din partidul lor, iar acum este mare european. Numai urlu un pic la telefon şi să vedeţi cum face pe el. Ştiţi, moldovenii nu sunt deloc ca georgienii. Dimpotrivă, fricoşi, invidioşi, se lasă după cum îi bate vântul. Au chiar şi un proverb în care spun că plăcinta nu explodează sau cam aşa ceva…”

 

Vizibil înveselit, Putin se aşeză mai comod în fotoliu: “te pricepi la moldoveni. Dacă te lauzi că rezolvi totul cu un telefon, atunci nu mă îndoiesc de faptul că acolo îi vei pune pe toţi pe urechi. M-am decis. Dis-de-dimineaţă pleci. Ajungi. Rezolvi problemele şi revii repejor. Decizi pe teren: seara sau a doua zi. Ia avionul meu cel mic. Hai, hai, nu te bosumfla. Îţi dau după asta o săptămână de vacanţă. Poţi să-ţi duci amanta în Vegas.” Narâşkin înţelesese: nu are rost să vină cu argumente. Totul era decis. A doua zi, Unimedia titra: “Şeful administraţiei Prezidenţiale de la Moscova, Serghei Narâşkin vine la Chişinău“.

 

ps: Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.