Articolul 48 din Constituţie stabileşte expres că familie „se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Cu alte cuvinte, statul recunoaşte doar instituţia familiei tradiţionale, ceea ce este lăudabil. Cu toate acestea, în textul legii supreme nu găsim nici un cuvânt referitor la susţinerea tatălui, fără care familia tradiţională nu poate existaб în principiu. Constituţia continuă tradiţia socialistă prin care „susţinerea” familiei este concepută exclusiv prin prisma susţinerii din partea statului a mamei şi copilului.

De regulă, procesele care sunt stimulate prin susţinerea oficială a statului devin mai pregnante: dacă concentrăm resursele pe finanţarea bătrânelor – are loc îmbătrânirea populaţiei, dacă statul se angajează să protejeze mai mult familiile destrămate, creşte numărul acestor tipuri de familii. Începând cu perioada sovietică, statul a renunţat să conceapă familia ca o unitate integră şi organică. Statul devine un „avocat” al femeii şi al copilui, în timp ce bărbatul este plasat  în postura  „duşmanului” şi „agresorului”. Prin aceste măsuri  statul sovietic nu a făcut decât să stimuleze destrămarea familiei tradiţionale.

În pofida dispariţiei ideologiei comuniste, aceeaşi politică este promovată în continuare astăzi şi de ONG-urile finanţate de organizaţii internaţionale, prin aşa-numitele campanii de prevenire a „violenţei familiale”. În pofida faptului că nu există niciun fel de studii ştiinţifice serioase care ar atesta amploarea „violenţei domestice”, populaţiei i se infiltrează stereotipul „femeii-victimă” şi „bărbatului-agresor”. Astfel, lupta femeii împotriva bărbatului, a copilului împotriva părinţilor (asemenea luptei a proletariatului împotriva burgheziei) este prezentată drept o datorie civică a “victimelor”.

Rezultatul unei astfel de abordări îl vedem în statisticile legate de numărul de divorţuri în Republica Moldova, care a devenit în ultimii ani unul din cei mai mari din lume. În anul 2010, spre exemplu, rata divorţialităţii în Republica Moldova era de 3,3 (nr. divorţuri la 1000 locuitori).

Absurdă şi îndreptată direct în dărâmarea familiei este şi legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie prin care bărbatului i se interzice, practic, să ia decizii în problemele legate de reproducere: orice interdicţie de utilizare a contraceptivelor este calificată drept “violenţă sexuală”.

Pentru a înţelege în profunzime fenomenul excluderii tatălui din familie, vă recomand să treceţi cu lectura o pagină web interesantă care conţine un set de articole legate de caracterul matriarhal al societăţii sovietice.

Care sunt, totuşi, soluţiile corecte cu care trebuie să vină statul pentru a susţine celula de bază a societăţii?

Republica Moldova trebuie să revină la o abordare sănătoasă, tratând familia ca o unitate organică indivizibilă, iar statul trebuie să retragă orice privelegiere, susţinere şi asistenţă a părinţilor divorţaţi.

Pe lângă aceasta, odată ce separarea familiei nu este doar un act social şi juridic, dar şi unul religios, în procesul de divorţ trebuie implicată direct şi autoritatea bisericească.

Mai jos a se vedea propaganda sovietică femenistă pentru elevi (anul 1936) “Cum trebuie fetiţele să se folosească de băieţi”


Filed under: Degradare, Sociologie