Pot sa ma asez un pic sa ma plang si laud aici? E blogul meu si vreau sa ma exprim 
. De alergat, alerg in continuare … Asta nu se schimba … Nici Costel nu se schimba, oalele mele’s tot in dulapul de pe hol care e in sufragerie. Iar el nu raspunde nici pe cosmote, nici pe vodafone. Dar chiar nu mai conteaza asta …
Conteaza ca iar sunt incurcata. De exemplu, azi dimineata vroiam la Vienna, sa imi cante mie oamenii lor, in limba lor, colinde care te fac sa plangi, in limba ta … Sa ma plimb pe stradute ninse, sa ma pierd pe acolo, cu mainile in buzunar, cautand acelasi ceva … Visand si comentand, unde am ajuns? Facem CEVA pentru niste copii din Giurgiu. Nu este absolut nicio legatura, dar este fabulos. Asa arata o simpla zi de-a mea, si inca si de miercuri, cand sunt cam ocupata la serviciu. De-abia astept, am deja cateva mailuri si telefoane, si sefii lui DJ Marusea au zis ca ne dau dubita. Este incredibil. Nu stiu de ce nu am facut pana acum nimic de genul asta.
Sunt incurcata si pentru ca cineva foarte drag mie o sa plece departe. Este ceva extraordinar, e un lucru care se intampla rar si doar unora. Nu pot da multe detalii, va pleca de langa mine si-mi va fi dureros de dor de ea si o sa ma injur in fiecare seara si week-end ca nu am petrecut mai mult timp impreuna. Si nici internetul, nici telefonul nu ma vor face sa simt timpul oprit in loc cand sunt langa ea. Si nu se va lumina camera, pentru ca ea nu va mai intra zambind pe usa … Of, bine ca pleaca in Europa, totusi, si ca au inventat astia lowcostul. Chiar nu stiu cum imi va fi fara ea …
Si sunt incurcata asa, ca de decembrie ca e luna aia in care ma panichez eu 
.
Altfel, bine 
