Deci, ne trăim coşmarul. Moldova alunecă încetişor, dar sigur către încă o domnie a comuniştilor. Noapte bună, moldoveni. Somn uşor! Ce vă mai mândreaţi voi cu mintea de pe urmă… Şi nu este decât un mit. Noi, moldovenii nu gândim nici la urmă, nici la început. Super tare! Este de-a dreptul sublim. Mă amuză până la isterie ceea ce se întâmplă în Moldova. Privesc neputincios şi mă gândesc cu disperare la viitorul luminos pe care ni-l rezervă Uniunea… Uniunea Rusia-Belarus.
De fapt, nu. Mie nu-mi rezervă nimic. După cum ţin să-mi amintească mulţi pe acest blog, eu nu sunt în Moldova, sunt în România. Deci, în Uniunea Europeană. În consecinţă, nicio Uniune Rusia-Belarus nu mă paşte. Daraghie tavarişci, puneţi mâna şi învăţaţi ruseşte, pentru că veţi avea nevoie. Vine balşoi brat. Nu mă luaţi cu: “dar noi ştim rusă, noi vorbim ruseşte”. Moldovenii nu ştiu bine nici limba rusă, nici limba română, nici engleză. “Neapridileala” asta lingvistică s-a transformat într-un fel de şovăială politică şi îi joacă festa moldoveanului. Nu s-a decis la referendum. Nu s-a decis la alegeri. Nu s-a decis dacă este român, moldovean, rus. Îi lasă pe alţii să decidă. Problema este că i-a ales greşit.
Dar de ce mă mint p’aicea? Moldovenii sunt fericiţi. Dragii mei conaţionali, care îşi ratează viitorul (a câta oară?), nu au nicio problemă să-i aibă în frunte pe comunişti. Spre deosebire de orice altă ţară normală, pentru ei noţiunea de comunist este egală cu noţiunea de prosperitate, cu ideea de fericire generală, euforie, economie care duduie. PDM-iştii sunt nişte comunişti mai spălaţi. Deci, votanţii PDM-ului nu o să aibă obiecţii la o eventuală AIURB. Adică, Alianţa pentru Integrarea în Uniunea Rusia-Belarus, o nouă alianţă de guvernare ce se prefigurează ameninţător. Ameninţător pentru mine, pentru că moldovenii au alte viziuni în ceea ce priveşte viitorul.
PS: Am şi eu o întrebare post-electorală: oare de câtă inteligenţă trebuie să dai dovadă ca să-l votezi pe unul ce îşi face poze cu telefonul mobil la bustul gol?