Mă întreb cum o fi arătat Tudor Vladimirescu în zorii aceia, cu ochii umflați de nesomn, urându-și „o dimineață excelentă” cu fârtații, asta cu puțin înainte ca dânșii să-l fi tăiat și - în loc să-l fi gătit, cum i-ar fi stat bine unui popor canibal - să-l arunce în fântâna părăsită.
Duminică, mbă..., Traian Băsescu s-a aflat într-o scurtă vizită, mbă, în Afganistan, ne anunță poticnit o brunetă pierdută pe pistele aeroportului în așteptarea președintelui nostru, al tuturor celor care nu l-am votat niciodată.
Când apăru femeia-care-citește-contoarele de apă, mă simții iarăși asediat, timorat, umilit. Mă surprinde așezat la masă, masa pusă, înghițit de ziare - așa-mi trebuie, nu? - mă asediază, fără să-și fi propus acest lucru câtă vreme îmi sunase la ușă, îmi observă cu ochi expert jena și-mi oferă „privilegiul” să-i citesc eu contoarele de data asta. I le citesc cu acuratețe maximă. Citesc și ce nu e interesant pentru ea: seria și anul de fabricație ale ceasurilor, un fragment de articol din ziarul care umple cu vârf găleata de gunoi, îi citesc cu intonație din A. Huxley, îi traduc pe loc un articol despre evoluția omului din Science & avenir. Ea se proptește în prag și nu schițează un pas. Îmi amintesc cu un rest de demnitate că, deschizându-i ușa, îmi păruse că se face mică-mică - eul meu se zbătea să se umfle puțin, de unde aer, însă?
Globalizare. Ce se întâmplă atunci când două branduri sunt (ajung să fie) produsele aceluiași concern și, pe piață, chipurile, își fac concurență? Trista armată de vânători de gadget-uri, docilă consumatoare de trend-uri, cum se orientează în acest caz? Îi compătimesc.
Clădirile vechi nu sunt moarte. Trecându-le pe sub zidurile apăsătoare, le pot simți răsuflarea. O duhoare obosită ce conține în ea, însumate, ultimele horcăieli ale celor care au pierit între pereții lor.
