Agenţia EX LEGE a desemnat, în bază de concurs, un consultant naţional independent în cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Activitatea urmează a fi desfăşurată pe parcursul perioadei 01 noiembrie 2010 – 25 decembrie 2010. Rezultatele activităţii vor fi prezentate în 25 decembrie 2010.
Obiectivele activităţii
Analiza cadrului legal naţional şi al UE în domeniul denumirilor de origine şi indicaţiilor geografice şi al specialităţilor tradiţionale garantate a produselor agroalimentare prin intermediul căreia va fi identificat vagul în reglementările naţionale în domeniul dat.
Activităţi propuse
Consultantul independent va realiza următoarele activităţi:
a) Identificarea, sistematizarea şi analiza legislaţiei Republicii Moldova în domeniul denumirilor de origine şi indicaţiilor geografice şi al specialităţilor tradiţionale garantate a produselor agroalimentare;
b) Identificarea şi analiza legislaţiei comunitare referitoare la protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare, determinând contradicţiile, vagul legislativ, etc.;
c) Formularea recomandărilor în vederea asigurării compatibilităţii legislaţiei naţionale cu cea comunitară;
d) Realizarea interviurilor, discuţiilor, întâlnirilor cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, implicaţi în activitatea de armonizare a legislaţiei;
e) Prezentarea rezultatelor organizatorilor.