Am fost mai demult (mult mai demult 
) la un eveniment monden, intr-o locatie eleganta. Era, cumva, botezul meu in lumea far’de blugi. Va marturisesc ca am avut mari emotii. Din cauza tinutei, a oamenilor, a mersului corect pe tocuri . Era o chestie destul de importanta, chiar trebuia sa “dau bine” (si-mi cer scuze ca nu pot intra in mai multe detalii ). Imi cumparasem o rochie neagra lunga, superba, de pe Calea Victoriei (cunoscatoarele o sa inteleaga ). Stateam stingher intr-o parte, batand din picior si uitandu-ma la ceas, certandu-ma in gand cu mine ca nu am invatat mai demult sa port pantofi eleganti si haine femeiesti . Nu prea eram in apele mele. Nici nu cunosteam toata lumea, dar, toata lumea stia cine-s eu . Cam asa stateau lucrurile. Nu stiu cat de disperata eram, dar cred ca asa aratam, pentru ca s-a apropiat cineva de mine si m-a invitat la dans. Si eu, exact ca gaina. Daca refuz – nu ma mai spala nicio apa, daca ma duc – risc sa ma’ncalcesc in rochie (cam prea lunga, stramta la genunchi si mai larga jos, stiti genul 
) si sa alunec pe podeaua lucioasa … asa ca, m-am impiedicat, la propriu . Dupa care am iesit pe ringul de dans, exact in momentul in care DJ-ul a decis ca e timpul pentru Sinatra, Armstrong and Company … Aer in piept, o mana pe umarul lui, o mana in mana lui, un zambet de-al meu, special , si … am dansat, alunecat practic, cea mai fumoasa si ametitoare jumatate de ora din viata mea. Nu stiu daca a fost efectul sampaniei, al cavalerului meu “salvator”, al lui Frank Sinatra, dar m-am simtit ca’ntr’o poveste. A fost ziua in care m-am indragostit de stil, rafinament si eleganta. A fost ziua pe care orice fata ar trebui s-o traiasca, macar odata in viata .
