Cred ca toti am parafrazat macar o data in viata titlul acestui film de Oscar. Este filmul meu preferat. Nu unul din filmele preferate. Este Filmul Meu Preferat. Restul filmelor care mi-au placut sunt sub asta. 
Incerc sa-mi amintesc cand l-am vazut prima data. Sigur era vreo zi friguroasa de decembrie, inaintea Anului Nou. Pentru ca il dadeau la televizor inainte de sarbatorile de iarna. Pardon, sarbatoarea. Ca nu aveam Craciun. Si erau 2 episoade. Trebuia sa mori de nerabdare pana a doua zi ca sa vezi ce se intampla cu cele 3 fete care-si cauta un loc in Moscova. La inceput, a fost ca aproape orice alt film sovietic: si romantic, si melodramatic, cu lectii de viata, cu ode aduse orasului si sistemului. Cand am mai crescut, l-am tot revazut. Si de fiecare data, descopeream intelesuri noi, scene pe care le vedeam prima data. Un film despre iubire, vise, tradare, ambitii, deziluzii. Cu anii, oftam din ce in ce mai adanc. Pentru ca aflam si eu chestii noi despre viata. Descopeream, chiar langa mine, scenarii la fel de triste, fericite si unice … Este un film despre prietenie. Da, asa inteleg eu prietenia. Mi-e atat de drag momentul in care coboara Tonea si Liudmila din masina lui Nikolai, cand Gosha a plecat de la Ekaterina. Si acum imi suna in cap sunetul tocurilor lor: tok tok … Le si aud cum se pun pe plans, mai intai Ekaterina, ca l-a pierdut pe Gosha, pe urma Liudmila, pentru fericirea Ekaterinei de a-l fi gasit, totusi, pe “barbatul fara defecte, cel mai bun barbat din lume”, si in final, Tonia, pentru ca … asa era momentul, important si emotionant.
Este un film despre destin. Despre ciclitatea vietii. Despre onoare. Despre prejudecati. Despre “locul femeii” in societate si in familie. Despre vremuri, care “intotdeauna sunt la fel”. Despre lasitate. Este un film despre drumul fiecaruia prin viata. Despre intoarcerea noastra la lucrurile neterminate in trecut. Da, soarta asta … Totul revine, intr-o forma noua, mai “actuala”… Nu se poate altfel. Este un film despre “relatia perfecta” – cel mai uzat cliseu posibil. Despre acea “relatie perfecta” pe care o cauti, o astepti, o provoci, o alungi, o visezi si care, inevitabil, trebuie sa se intample. Si chiar nu conteaza cand. Pentru ca la “La 40 de ani abia incepe viata”.
