Deja am povestit ca nu stiu de ce am facut acest blog. Imi place sa scriu, cred. Vorba lu’ Sandrin, in loc de mailuri 
, telefoane, jurnale . Uneori, cand vad ceva foarte frumos, practic simt urmatoarea postare, chiar imi notez intr-un colt al mintii cuvintele pe care nu vreau sa le uit … Ce este greu – e greu sa dau titluri postarilor, sa “multumesc” pe toata lumea, sa nu ma supar cand cineva imi scrie ceva ce in acea zi nu-mi convine, sa trec cu vederea mesajele rautacioase pe care nu le aprob. E greu sa fiu sincera, sa fiu obiectiva. Pe undeva exagerez, pe undeva camuflez … Uneori e ingrozitor de greu sa ma deschid intr-un loc atat de public, chiar si virtual.
In fine. Ideea e ca nu stiu de ce scriu postul asta. Afara ploua, tuna si fulgera (si eu tresar desi stiu ca dupa fulger, in cateva secunde vine si tunetul, pentru ca viteza luminii e mai mare decat viteza sunetului ), eu tot aman niste chestii legate de serviciu, ascult Mashina Vremeni (de unde si cuvantul curba in titlu (vot, novy povorot ) si ma gandesc. Ca imi pare rau ca unele lucruri au iesit asa si nu altfel. Ca am vrut cum mai bine, si a iesit ca de obicei . Ca maine-poimaine termin si bucataria, cumpar o aplice si lustra, canapea si … termin (chiar termin?) reparatia. Care va fi urmatorul proiect? Bine, o mai pot intinde vreo 3 saptamani, ca oricum nu am bani de canapea acum. Si Costel e Costel. O sa ma amane cu blatul ala cires vreo cateva zile …
Si vine si luna decembrie, o Doamne. Luna “rezultatelor” , a tragerii de linii si concluzii. Dar nu e chiar asa rau. E si luna lui mos Nicolae, a lui Mos Craciun, a mirosului de brad si mandarine. E luna “in familie”. O sa vedem copii fericiti, filme “de sezon” si transmisiuni in direct din toate capitalele lumii. Poate o sa avem si zapada. Iar Bucurestiul e chiar frumos in decembrie. Asa ca :) … cred ca iata, o curba noua in viata mea. Pentru ca vine decembrie si e cu trageri de linii
