Mă înălțase din puterea trupului său mic, ca apucată de streche, după doar câteva pahare de vin ieftin și acru. Se ridica de mijloc cu tot cu mine, așa îmbrăcată cum o găsisem, nu era nevoie să-mi traducă în cuvinte ce își dorea, ce aștepta să fac pentru ea. Mi se arcuia sub apăsare, îmi închipuiam că-s imponderabil, un slăbănog lungan pe vremea aceea - bazinul ei îngust mă împingea în sus și mă susținea pentru câteva clipe în imponderabilitatea dorinței. 
În baie, s-a dezbrăcat din puține mișcări smucite, goală, și s-a întins în plin freamăt pe un prosop de față, pe care singură și-l așternuse peste gresie. Pielea prindea de pe-acum să-i lucească negru, negrul de ceremonie; îmi arătă doar albul ochilor.
Înainte de-a mă rătăci în întuneric, mai găsesc răgaz cât să-mi agăț bine ochii în țepii tatuajului ce îi înconjura brațul (nu știu dacă era stângul sau dreptul) - schița unei cununi de spini neogotice, rămasă neterminată. Lichefiați, ochii mi s-au scurs, odată cu trupul, în nimicul insațiabil din ea. Sau e memoria mea care falsifică?