Existența unui eveniment în viața noastră poartă un înțeles. El definește o manifestare, care are la bază un semn cu o semnificație importantă pentru aceia care participă. De data aceasta literatura este cea care a declanșat evenimentul. Poezia, proza desprinse din cărți, existente sau în devenire, ne-au fost transmise ca simboluri. Fiindcă ele reprezintă cartea, pentru avizați o metaforă, un mit în acțiune. Universul unei cărți, deopotrivă revelație spirituală sau ritual, reprezintă inteligența individuală. Dar, numai dacă deschidem o carte și o citim îi aflăm taina dintre coperte. Numai așa aflăm gândurile și sentimentele descrise, ideile cuprinse. Dar înmănuncherea ideilor din mai multe cărți?! Așa cum s-au relevat ele din paginile trimise concursului Cetății lui Bucur?! Consider că tot ce se scrie acum, în această perioadă, se va transforma într-un simbol al începutului de secol 21, care se tezaurizează, devenind în timp valori literare naționale. De aici și semnificația unui eveniment ca acesta, care a adunat o parte dintre premianții literaturii române. Autorii care au participat la Concursul literar național „ Cetatea lui Bucur” – 38 de poeți și 37 de prozatori – au dovedit că pot fi competitori, fiindcă important este să participi. De aceea îi felicit pe toți. Și mulți dintre premianți nu sunt la prima încercare de participare la concurs dar sunt la primul premiu, prima diplomă ce le certifică talentul literar. Așa este profesorul Ionuț Țandără din Focșani, cu doctorat în franceză și acum cu o diplomă de poet premiat. Membru a diferitelor consilii și asociații de limbă franceză, membru al Federației Internaționale a Profesorilor de limbă Franceză, Ionuț Țandără a lansat un volum „Dedicații în vers alb” iar juriul concursului „Cetatea lui Bucur” i-a decernat premiul *Nichita Stănescu* pentru bilingvismul versului alb.
Trebuie subliniat aici și efortul criticilor literari Cleopatra Lorințiu și Cristian Neagu, al organizatorilor, poeți deopotrivă, Elisabeta Iosif , Cristina Ștefan, Paul Polidor, membrii ai juriului.
De departe din Canada s-a înscris la concurs, cel mai „tânăr” scriitor, Ovidiu Creangă, de 90 de ani. Un epigramist convins, membru al Uniunii Epigramiștilor din România iar acum pentru poezia și proza sa, juriul i-a acordat premiul *Cetatea lui Bucur pentru Diaspora*. Iată răspunsul său la aflarea acestei vești:
„Mă bucur mult că am luat premiul *Cetatea lui Bucur pentru Diaspora*. Ca să fiu sincer, la 90 de ani nu prea mai am motive de bucurie: de băut m-am lăsat demult, de fumat m-am lăsat de 4 ani, cu… cucoanele am cam terminat cam demult….mi-a mai rămas o eventuală bucurie procurată prin literatură, căci de scris m-am apucat la 80 de ani. Fiindcă veni vorba, unii mă întreabă, de ce m-am mai apucat de epigrame la 80 de ani?! Iată răspunsul meu:
De nu mai ai succes la dame/ Și ți-ai urcat sculele-n pod/ Nu te boci, ca un nerod!/Apucă-te de epigrame! Sunt buruienos la gură dar să știți, că și la epigrame am luat un premiu! Acum, vă mulțumesc tuturor încă o dată pentru această bucurie și …să-mi dați dovada scrisă, ca să o pun în ramă, pe perete, aici lângă calculator! Ovidiu Creangă (scriitor bănuit), Canada, noiembrie, 2010.”
În această lună se comemorează doi ani de când scriitorul, criticul literar, realizatorul revistelor de cultură online ale Asociației Române pentru Patrimoniu nu se mai află printre noi. Îi simțim lipsa. Ne învățasem să-i primim în mesaje cuvântul său bun, să-i auzim sfatul său înțelept, îndemnul său de a scrie despre adevăr și ne lipsește felul său respectuos de adresare pentru fiecare, indiferent de vârstă. Ne amintim cu toții mereu cum încheia aceste scurte epistole: „cu doriri de bine”…
Anul trecut, in memoriam, soția sa, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri a oferit Premiul Artur Silvestri la cinci scriitori. În acest an, 2010, propunerea Juriului pentru acest important premiu, făcută deosebitului om de cultură, Mariana Brăescu Silvestri s-a oprit la doi autori, care au trimis unele dintre cele mai bune poezii din concurs: Daniela Voiculescu și Cezar Cazimir Stoicescu. >>>>>>>>>
Explore posts in the same categories: Uncategorized
This entry was posted on November 17, 2010 at 11:29 pm and is filed under Uncategorized. You can subscribe via RSS 2.0 feed to this post’s comments. You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.
Like Be the first to like this post. Comment: Click here to cancel reply. Name (required)Mail (will not be published) (required)
Website
<!–XHTML: You can use these tags: <a href=”" title=”"> <abbr title=”"> <acronym title=”"> <b> <blockquote cite=”"> <cite> <code> <pre> <del datetime=”"> <em> <i> <q cite=”"> <strike> <strong>
–>
Notify me of follow-up comments via email.
Subscribe to this site by email
Blog at WordPress.com. Theme: Sapphire by Michael Martine.

