Toti stiu deja ca nu pot sta departe de scena. Nu, nu urc pe ea aproape niciodata :) spre bucuria unora si regretul meu vechi :) . Cred ca scena este unicul loc din lume in care iti poti manifesta, liber si in stil propriu, dreptul la exprimare.  

Ma atrage talentul. Si, slava Domnului, cunosc multi oameni talentati: mici, mari, unici, modesti, aroganti, inconstienti, de tot felul…

Imi place de mine cand sunt langa ei, artistii. Ma simt libera si-mi vine sa zbor. Toate lucrurile prind un inteles nou, mai altfel … Imi pare rau cand vad cum aceeasi societate, care ma enerveaza cumplit, nu stie sa-si recunoasca talentele … Actori care lucreaza pe vase de croaziera sau accepta sa filmeze telenovele, cantareti care canta in locuri sumbre, neiluminate si prost-aerisite, compozitori care si-au facut un renume peste tot in lume, numai in Romania nu, pictori talentati carora nimeni nu vrea sa le expuna lucrarile, epigramisti care-si vand singuri cartile, prin restaurante etc etc …

Stiu ca nu e usor, ba chiar e foarte greu, sa ai in cap o idee buna si sa iti si iasa totul cum vrei … Stiu cat efort si cata munca se depune. Nervi, deziluzii, cersiri de spatii pentru repetitii, dureri de cap si de spate, ligamente rupte, contradictii … si iar de la capat. Stiu cum lucreaza artistii, pe gratis, in frig, la limita umilintei si, sa mor, nu inteleg de unde atata entuziasm si daruire …

Toata lumea stie ca republica Moldova este un loc care a dat nastere multor artisti. Nu o sa-i enumar, pentru ca sigur uit vreun violonist si se supara si nu-mi mai da invitatii la Ateneu :) . Ori s-a impletit acolo cultura occidentului cu cea a rusilor, ori suntem noi un popor vesel, asezat pe podgoriile perfecte … nu stiu. Cert este ca, cel putin in Bucuresti, orice teatru se respecta are cel putin un moldovean in echipa. In lumea artistica, un moldovean inseamna, de fapt, “calitate garantata”. Pentru ca, pe langa faptul ca sunt talentati, sunt seriosi, parolisti, muncitori si modesti.

Am onoarea si norocul sa am aproape de sufletul meu un astfel de artist. Bine, uneori ma enerveaza de mor, alteori imi vine sa-l bat pentru bunatate si naivitate, dar de cele mai multe ori, sunt pur si simplu fericita ca-mi este prieten. Iar cand il vad pe scena, sunt cea mai mandra prietena de artist din sala. Stie sa faca multe, l-ati vazut in reclame, la Teo, in filme, la petreceri … dar cel mai bine il prinde, totusi, scena de teatru.

Sambata am revazut un spectacol al lor – Fantasmagoria. Petru, Vadim, Nadia si alt Petru. A fost senzational. Simteai cum te loveste de pe scena un val de energie, noua, pura, reala. Simteai cum te transformi intr-un om mai bun, mai intelegator, mai fericit. Redeveneai copilul fericit care zburda dupa fluturi. Un spectacol frumos, care te absoarbe intr-o lume colorata si te curata de toata rautatile lumii de-afara. Unele momente m-au induiosat pana la lacrimi … iar altele, au trezit femeia pasionala din mine. Sincer, va recunosc ca a doua zi dupa premiera, mi-am cumparat pantofi rosii ;) . Am ras cu o pofta nebuna de viata, i-am aplaudat indelung si am plecat de acolo un om nou, aproape vindecat, fericit si mandru ca are asa prieteni fantasmagorici.

Va multumesc si … de la capat !!!