Ei zic ca odata cu varsta, ne facem mai intelepti. Eu personal nu cred asta … Stiu, cu trecerea anilor, ne mai schimbam: ne antrenam rabdarea, ne prefacem mai „natural”, visam mai „rational”, mutam limitele, invatam sa mintim „inocent”, dezvoltam noi tehnici de „marketing”, facem mai usor compromisuri … Am gasit un alt text vechi de-al meu, scris cu cativa ani in urma, dupa o despartire. Dupa examenul criminalistic al cernelei :) , parca parca mi-aduc aminte si de minunatul protagonist :) … Nelamurirea mea este urmatoarea: de ce de fiecare data e la fel? La fel de dureros, la fel de „hipercaloric”, la fel de „fu” … Unicul lucru care se schimba, in timp, este ca la fiecare urmatoare despartire, e mai usor cu „Back to the life, back to reallity”. Stiti si voi … „Repetitia este mama invataturii” :)

—-

„Iar e noapte, iar nu dorm, iar ma gandesc la asta. De ce nu a mers de data asta? Motivele „mele”, „din cauza lui”, regandesc circumstantele, reconsider, „daca”, „poate”, „mai bine”, „de ce” …

-         De ce  nu i-am raspuns la telefon?

-         De ce nu l-am sunat?

-         De ce nu i-am explicat?

-         De ce nu i-am explicat mai bine?

-         De ce?

 -         Daca nu-mi spunea asta …

 -         Daca o spunea altfel …

 -         Daca faceam fiecare cate un pas…

 -         Poate o sa mai sune…

 -         Poate o sa inteleaga…

 -         Poate o sa facem, totusi, cate un pas, poate chiar inainte.

 In prima perioada, te legi cu disperare de acesti „poate”. Dupa, mai la „rece”, cand ti se mai limpezesc gandurile si amintirile, raspunsurile vin singure in capul tau obosit …

-         De ce nu l-ai mai sunat? Pentru ca atunci, demult, cand ai sunat, de sute de ori, altcineva nu ti-a raspuns …

-         De ce nu i-ai explicat? Pentru ca atunci, demult, cand dintr-o rasuflare, ai explicat in 163 de cuvinte, de ce trebuie sa luptati, altcineva s-a uitat absent la tine si … a plecat.

-         De ce nu l-ai oprit cand a plecat? Pentru ca atunci, demult, cand incercai sa-l opresti, dezbracata de orgolii si rusini, imbratisandu-i genunchii, altcineva te-a dat la o parte, ca pe un vreasc uscat care-l incurca sa-si vada in continuare de drumul lui stramb …   

Si de atunci, nu mai suni, pastrezi pentru tine 163 de cuvinte, nu incerci sa opresti pe nimeni, chiar daca, si de data asta, poate, a fost doar o neintelegere …”