Obligatoriu de stiut despre firmele cu care intrati in afaceriDaca aveti in vedere desfasurarea in viitor a unor afaceri cu firme (societati comerciale, societati de asigurari, de consultanta, de intermediere, banci etc.), va recomandam sa va informati, inainte de a incheia afacerea, asupra urmatoarelor aspecte:
- bunul renume, solvabilitatea/bonitatea;
- competenta in raport cu tipul de afaceri pe care urmeaza sa-l derulati impreuna;
- cazierul fiscal, comercial, financiar-bancar si chiar judiciar al posibililor parteneri;
- grupul de interese din care face parte firma pe care o aveti in vedere (pentru a nu fi legati cu unii dintre competitorii si/sau adversarii dvs.);
- orice alte aspecte despre care stiti ca, necunoscute din vreme, va pot aduce prejudicii in relatiile de afaceri cu acesti parteneri.
Sursele de informatii la care puteti apela
– Lista de control –
Puteti obtine informatii despre partenerii de afaceri (persoane juridice si reprezentantii lor, persoane fizice) din surse publice(deschise) sau confidentiale. Dintre sursele publice, cele mai importante sunt:
- ofertele si prezentarile facute de potentialii parteneri de afaceri, cu diferite ocazii si sub diferite forme (la seminarii, targuri, expozitii, demonstratii in forma audio-video, discutii etc.);
- camerele de comert, unde acestia sunt inregistrati (cazierul comercial);
- bancile unde isi au deschise conturile – prin intermediul bancii dvs. (bancile nu furnizeaza cifre precise, dar pot indica categoria de risc bancar a potentialilor parteneri);
- Banca Nationala (Centrala) a tarii respective, unde functioneaza Centrala Incidentelor de Plati (cazier financiar), sau organisme similare, publice sau private;
- publicatiile burselor de marfuri, valuta si valori;
- reprezentanti, delegati, agenti comerciali etc.;
- partenerii si concurentii in afaceri ai firmei pe care o aveti in vedere;
- organele fiscale (cazierul fiscal);
- presa, inclusiv publicatiile specializate;
- Internet;
- mediul si anturajele specifice.
Iata si sursele confidentiale la care puteti avea acces:
- persoane din interiorul firmelor respective;
- organele de politie/evidenta populatiei (cazierul judiciar, evidenta operativa sau baze de date similare) si servicii secrete;
- „liste negre“, intocmite pe diferite zone, tari, domenii de activitate;
- firme specializate in consultanta, analiza pietei, investigatii economice, financiare, comerciale etc.
Fata de aceasta abundenta si diversitate a surselor de informatii, va recomandam sa aveti in vedere ca informatiile obtinute sa satisfaca urmatoarele cerinte:
- utilitatea – modul in care respectivele informatii servesc conducerii in procesul de cunoastere si reglare a relatiilor cu partenerii;
- exactitatea – pentru a asigura aceasta cerinta, este necesar sa verificati informatiile apeland la mai multe surse;
- profunzimea – nivelul de detaliere pe care il atinge informatia, masura in care evidentiaza relatiile cauza-efect ale datelor si fenomenelor analizate;
- vechimea – trebuie cautate atat informatii din „cazierele“ (istoricul) potentialului partener, cat si informatii foarte actuale, de ultima ora;
- valoarea – caracteristica sintetica; cu cat informatia este mai valoroasa, cu atat este mai mare posibilitatea dvs. de a lua decizia corecta in privinta colaborarii cu firma pe care o aveti in vedere;
- costul – raportul efect/efort in colectarea informatiilor despre potentialii parteneri trebuie sa fie cat mai mare: profiturile in afacerile cu ei trebuie sa fie cat mai mari, pierderile cauzate de lipsa de informatii – cat mai mici, iar costurile de obtinere a informatiilor – cat mai scazute.