Grăbesc pasul ca să ajung mai repede la Casa Studenţilor de pe Calea Plevnei. Cobor la staţia Eroilor. Mă interesez de drumul cel mai scurt. Aproape alerg şi ajung într-un final. Întâlnirea premierului Filat cu studenţii din Bucureşti începuse deja. Dar ce ghinion pe Vlad Filat? Chiar în timpul discursului său, o pană de curent a cufundat în întuneric tot cartierul din zona Eroilor, inclusiv şi Casa Studenţilor. Urc în beznă scările până la primul etaj. Sunt orbit de un felinar. Un nene se postează în faţa mea şi îmi spune poruncitor: “opriţi-vă! Vă rog să treceţi aici”. Tipul de la Serviciul de Pază îmi indică şi o bancă pe care stăteau deja câţiva tineri.
Mă simt bruscat, iar de obicei, în aceste condiţii, îmi sare muştarul. Găsesc însă ceva calm în mine şi iau loc. Între timp, SPP-iştii se agită. Caută felinare, scot lumânări. O femeie, tot de la Serviciul de Pază şi Protecţie, îşi pune în cap un felinar cu led-uri, fix cum au minerii. Râde ca un copil, se amuză şi băieţii din jur: hă, hă, hă. Nu-mi vine să cred. Parcă au descoperit gaura de covrig. Nu mai pot să urmăresc spectacolul grotesc, aşa că mă apropii:
- Doamnă, ştiţi pe cine protejaţi?
- Da, de ce?
- Doamnă, cu tot respectul, dar moldovenii nu au descoperit încă terorismul. Percheziţionaţi-mă şi lăsaţi-mă să intru în sală. Nu am venit aici să stau pe o bancă.
- Nu trebuie să fiţi ironic, acestea-s măsurile standard.
- Ce măsuri, doamnă? Arăt eu a terorist? Am barbă sau accent arăbesc? Duşmanul cel mai mare al acestui om este vecinul căruia i-a distrus gazonul, încerc să glumesc eu ca să-i arăt cât de absurdă este dânsa.
- Nu înţelegeţi că nu vă pot permite?
- Da, dar exageraţi, este prea de tot. Vă arăt legitimaţia de jurnalist, buletinul, orice vreţi.
- Nu exagerăm. În alte părţi nici nu aţi fi stat aici, pe bancă.
- Şi unde trebuie să stau acum?
- Afară, v-am fi scos imediat.
- Ok, chiar dumneavoastră aţi încălcat regulile. Acum, că aţi greşit, de ce nu mai încălcaţi una, mă percheziţionaţi şi mă lăsaţi să ascult ce spune premierul ţării al cărui cetăţean sunt?
- Nu putem.
Argumentele mele nu ţin în faţa “aşa-s regulile deşi le-am încălcat deja”. Cu siguranţă, orice terorist i-ar fi făcut harcea parcea pe SPP-iştii ce se hăhăiau pe acolo. N-am mai zis nimic. Aş fi plecat, dar trebuia să aştept pe cineva să iasă din sală, în plus, vroiam să prind un membru al delegaţiei din Chişinău şi să-i vărs necazul meu. Credeţi că am reuşit? Dintr-o dată, s-a postat în faţa mea acelaşi nene cu felinarul, m-a împins fără menajamente spre perete. Între timp, premierul, ca un şeih bogat, ca un mare mafiot ce se teme de o răfuială, era escortat spre maşini. N-am reuşit să fac nimic. Cine m-a pus să vin la această întâlnire? Am stat pe bancă o oră, am fost bruscat de gorile şi doar m-am enervat.
Domnule prim-ministru, în aceste condiţii, vă doresc tot atâta noroc în campania electorală, cât noroc am avut eu la întâlnirea domniei voastre cu tinerii din Bucureşti. Oricum, nu cred că am ratat mare lucru. Mi s-a povestit ulterior că studenţii v-au cam pisat cu întrebări. Deşi întâlnirea a început bine pentru dumneavoastră, aţi vrut să fiţi “mai aproape de oameni” şi aţi coborât de pe scenă, s-a terminat prost. A picat curentul, iar tinerii din sală au prins curaj pe întuneric. Cineva v-a întrebat: “Bine, bine, de ce ar trebui să vă votăm. Ce ne oferiţi?”. “Nu poţi să satisfaci pe toţi”, aţi răspuns. “De ce veniţi să vă întâlniţi cu noi doar în timpul campaniei electorale? De ce nu veniţi cu un pix, o foaie şi să aflaţi care sunt problemele noastre?”, v-a întrebat alt tânăr. “Mai bine voi aduceţi pixul şi foaia, iar eu aduc berea”, aţi încercat să întoarceţi în glumă situaţia în care vă pusese întrebarea. Nu a râs nimeni, mai mult, cineva a remarcat în barbă: “iată şi prima mită electorală”.
În ceea ce mă priveşte, m-am eliberat de la muncă, m-am grăbit, am renunţat să fac nişte chestii foarte importante pe care le-am programat aseară şi totul pentru a sta pe o nenorocită de bancă, într-un nenorocit de hol. Sunt dezamăgit, iar asta este puţin spus.