Stii, la ultimul tau mesaj am vrut sa raspund cu un „Esti un bou”. Asa cum sunt eu, finuta, educata si intelegatoare, si cu tot respectul meu pentru animale, numai cuvintele astea imi veneau in cap. Si stii ca eu am in cap tot alfabetul.
Nu ti-am raspuns. Nu stiu ce sa iti spun. „Esti un bou”. Este constatarea mea, mi-apartine. Este a mea si nu am de ce sa o impart cu tine. Si reprosurile, intrebarile la care ma gandeam ca merit un amarat de raspuns, gandurile triste, parerile de rau, parerile de bine, starile prin care treceam din cauza ta, sentimentele pentru tine, asteptarile, ne-asteptarile, toate astea tot ale mele sunt. Nu te simti vinovat, nu te simti flatat, nu faci parte din toate astea. Sunt ale mele.
Nu vreau libertatea ta. Nu vreau sa ti-o iau si sa-ti dau in schimb o iluzie.
Nu vreau in lumea ta. Este o lumea nelinistita.
Nu vreau sa te schimb, ramai asa cum vrei sa pari, in fata lumii tale nelinistite.
Nu vreau sa te ajut sa vezi si alte lumi, esti prea ocupat sa-ti tulburi lumea ta, si asa nelinistita.
Nu vreau.
Vroiam doar sa te invat sa zbori. Sa vezi de sus, cat de mare si rotund e pamantul. Sa simti adevaratul gust al libertatii. Sa simti vantul, viata. Sa vezi cat de usor e sa fii fericit.
Dar nu, tu nu vrei aripi. Ti-e frica sa nu te apropii prea mult de soare…
Ramai cu bine, in lumea ta nelinistita.
P.S. „Esti un bou” !
