Păunescu în faţa maselor. Este ceva. Nu percepeam oamenii ca fiind carismatici şi necarismatici. Credeam doar că unii nu se pot exprima. Atât. Dar Păunescu era carismatic. Cu două minute în urmă am văzut filmul “Te salut Generaţie-n Blugi!”. Un documentar despre cenaclul Flacăra. 70 de minute pline vârf de emoţiile din spectacol. Este impresionant cum pot fi oamenii, cât de electrizaţi erau de ceea ce crea pe scenă poetul. Imaginile sunt impresionante până şi astăzi.
Mă gândesc la faptul că dacă nu ştii limba română, dacă nu ştii despre ce vorbeşte pletosul, grasul de pe scenă, poţi crede lejer că vezi un documentar despre un cult religios. Doar oamenii sunt în delir, plâng, vociferează, cântă în cor. Nu e nicio sectă. Este o mini explozie de libertate. Românii acelor vremuri căutau un refugiu, un loc în care să simtă olecuţă de libertate. Nu se puteau aduna în număr atât de mare decât la paradă şi meci. Ceea ce le-a oferit Flacăra a fost un paratrăsnet pentru nişte sentimente care se coceau şi mureau în inima tinerilor de atunci. În acest condiţii, cum să nu se adune cu miile la concerte, cum să nu se rupă sub ei tribunele?!
Am mai realizat un lucru: este extrem de uşor să manipulezi o mie de oameni. Mai ales când oamenii sunt dornici de altceva decât de cenuşiul care-i înconjoară. Pentru mine este limpede, Cenaclul nu poate fi reluat, reînviat în anul de graţie 2010. Nu mai avem un dictator, avem mai mulţi. Nu avem cenuşiu, avem nuanţe de cenuşiu. Nu mai visăm atât de mult la libertate, visăm mai mult la stabilitate, chiar şi dacă aceasta ne este oferită de un regim dur.
Din fericire, am fost contemporani cu Păunescu. Avem şansa de a înţelege cum a trăit un om talentat - mă tem să-i zic geniu, nu am eu cădere să emit astfel de păreri. Din păcate suntem contemporani cu Păunescu, deci, părerea despre opera sa ne este alterată de viaţa sa tumultoasă. Nu vom putea înţelege bine ce a scris. Abia copiii noştri vor avea posibilitatea.